Ideea de la care am pornit a fost să facem Revelionul pe dune, sub stelele magnifice de deasupra deșertului. Și cum cele mai ”apropiate” dune ni s-au părut cele din Maroc, iar pe acolo rămăseseră neexplorate multe zone în vizitele anterioare, ne-am gândit că Merzouga ar fi destinația perfectă pentru ce ne doream. Idee și destinație aveam și foarte repede am avut și echipă: Uța și Sorin au zis ”DA” cu entuziasm, iar în scurt timp ni s-au alăturat Anca și Mihai din Franța – șase, numărul ideal de participanți pentru astfel de călătorii. Totul a fost gândit ca o aventură offroad&camping, independentă de agenții de voiaj și pachete turistice, cu cazare în cort pe mașini 4×4, trasee de offroad pe nisip și macadam și explorare a Marocului sălbatic, non-comercial. Acum, că aveam idee, destinație, echipă, mașini echipate corespunzător, schiță de traseu, am pornit la drum. Lung.
Povestea călătoriei nu va fi una cronologică, ci va scoate în evidență locuri, oameni, imagini și experiențe de neuitat.
Merzouga
Am ajuns acolo la capătul a două zile de drum pe ruta Nador – Guercif – Missour – Er-Rachidia – Erfoud – Hassi Labied/Merzouga. Trebuie știut că jumătatea de est a Marocului este austeră atât ca peisaj, cât și ca servicii turistice, ea fiind mai potrivită pentru turiștii aventurieri, practicanți de sporturi extreme (enduro, rally-raid, off-road, cățărări etc). Temperaturile nocturne la sfârșit de decembrie, început de ianuarie s-au dovedit mai aspre decât ne așteptam, coborând câteva grade sub zero, dar am constatat că nu era deloc mult mai cald în camerele de hotel sau riad (pensiune), foarte bine dotate să fie răcoroase în sezonul cald (mozaic pe pereți, aparate de aer condiționat nefuncționale iarna, pereți groși etc). În mod evident zona nu era călcată de mulți turiști europeni, multe dintre hoteluri fiind închise sau folosite pentru camere închiriate cu ora 😉 . Igiena este destul de precară cam peste tot. Astfel că primele 2-3 nopți ne-am folosit sacii de dormit și așternuturile din cort pentru a dormi la hotel la fel de confortabil ca…afară. Cel mai bine am mâncat în localurile cu grătare fumegânde din centrul localităților de pe drum: tajine și carne condimentată la alegere. Nu le ocoliți: gustul mâncării și bunăvoința oamenilor estompează aspectul sărăcăcios și aparent neigienic al locului. Nu am suferit consecințe digestive de nici un fel. O recomandare: Restaurant&Grill Moumen din orășelul Missour. În ultimii ani Marocul s-a radicalizat în privința consumului de alcool, astfel că licorile interzise sunt produse de contrabandă mai scumpe decât mâncarea. La comandă, cutiile de bere destul de slab alcoolizate îți sunt plasate discret sub masă într-o pungă opacă.
Marea de nisip saharian care ne-a fost destinație este Ergul Chebbi, ale cărui cele mai înalte dune se află în dreptul satelor Hassi Labied și Merzouga. Aici totul este mai bine organizat turistic. La poalele dunelor se înșiră numeroase riaduri cu restaurant inclus, magazine de suveniruri și covoare marocane, ateliere mecanice. Cele mai multe hoteluri oferă excursii pe dune cu vehicule 4×4, motociclete, atv-uri sau…dromaderi. Pentru cazare recomandarea mea este hotelul Atlas du Sable (Ali el Cojo, adică Ali cel Șchiop, adică proprietarul), iar băuturi se pot cumpăra de la restaurantul Chez Jordi&Naima (asta pentru că Jordi e spaniol 😉 ).
După o zi și jumătate de acomodare cu peisajul, zbenguială 4×4 pe dune, aprovizionare, explorare a împrejurimilor (pe Lacul Srij își trece vremea un stol de păsări flamingo, poate aveți noroc să îl întâlniți) și alegerea locului de campare, ne-am ocupat cea mai bună poziție pentru întâmpinarea lui 2019: printre cele mai înalte dune, sub stele. Totul a decurs conform planului, singura surpriză a fost frigul nocturn suficient de mușcător încât să ne înghețe apa și șervețelele umede.
Cum se întâmplă de multe ori, cea mai tare petrecere este cea lăsată în voia ei. Au fost focuri de artificii, grătar cu savuroasă carne de struț de Sebeș, muzică și ”danse du dromadaire”, șampanie și multe hohote de râs. Deliciul serii au fost Sorin și Said, un tânăr marocan ce a venit în vizită din întunericul dunelor și a petrecut cu noi un revelion de neuitat. Sunt martor viu că dialogul și buna înțelegere sunt posibile între oameni al căror unic limbaj comun este veselia. 😀
Dincolo de răsăriturile și apusurile uluitoare, de albastrul impecabil al cerului diurn și de învelișul înstelat al celui nocturn, dincolo de aventura plimbărilor pedestre, motorizate sau pe cocoașa dromaderilor, dincolo de peisajul cinematografic, experiența deșertului este una copleșitoare, o întâlnire cu măreția naturii, cu liniștea de dinainte de OM. Noaptea sub stele și sub Luna ca un glob ce părea atât de apropiat că putea fi atins cu degetele, ziua sub Soarele dogoritor printre caravane de dromaderi am fost doar un fir de nisip în bătăia vântului. Mărunt, dar beat de o fericire care nu poate fi descrisa, ci doar trăită.
După ce am părăsit Merzouga, au urmat trei zile de trasee offroad pe diverse suprafețe: dune, macadam pietros sau prăfos, piste de viteză pe foste funduri de lac, albii de râuri și diverse alte coclauri. Peisajele sunt spectaculoase, nu degeaba apar în foarte multe producții cinematografice și zona este inclusă în multe competiții motorsport renumite. Alternează deșerturi pietroase sau nisipoase cu cele mai verzi oaze sau culturi prospere de fructe, legume și plante aromatice, deși e de mirare cum de rezistă pentru că diferența de temperatură zi-noapte este de 15-20 de grade. Din loc în loc, în mijlocul lui nicăieri, câte un sat sau un riad. La finalul primei zile am înnopat în Valea Mharech la Riad Nomad, foarte frumos așezat pe un delușor în fața căruia se întinde o oază verde-verde plină de dromaderi la păscut. După o zi lungă pe drumuri zdruncinătoare, relaxarea înseamnă să privești spectacolul apusului în timp ce te sprijini de zidurile de lut încinse de soare cu un ceai în față. Dimineața, am savurat cafeaua cu ochii la o cursă de rally raid ce se desfășura live jos, în vale.
Am continuat apoi traseul până la Zagora, unde Camping Oasis Palmier ne-a găzduit peste noapte. Ziua următoare ne-a găsit la zbenguială 4×4 în Erg Chigaga, fâșia de deșert care este principala atracție de lângă M’Hamid. Ultima porțiune de drum, foarte solicitantă pentru mașini și ocupanții lor, a fost și ultima din traseul offroad pe care ni-l propusesem și s-a încheiat în zona Tissint – Foum Zguid – Tazenakht. De aici a început partea de turism urban a vacanței.
Înainte de a muta acțiunea și peisajul în Vest, pe țărmul Oceanului Atlantic, adaug căteva poze cu singurele animale exotice pentru europeni pe care le-am întâlnit prin Maroc: dromaderii. Cămilele cu o cocoașă sunt foarte prețuite de către marocani, care le folosesc în turism, dar și în gospodărie pentru lapte și carne, ca monedă de schimb sau zestre. În funcție de mai multe criterii, un dromader se poate vinde cu 1,000-1,500 de euro
Jumătatea de vest a Marocului este mult mai prosperă și mai verde. Drumul către coastă ne-a purtat printre culturi de șofran, rozmarin și alte plante aromatice, dar și pe lângă nesfârșite livezi de măslini, argani, portocali, mandarini și banani. Într-o vale din apropierea masivului Toubkal (4,167 m) pe 4 ianuarie, la 8℃, am văzut cireși înfloriți. Nu ezitați să opriți în piețe pentru fructe și legume delicioase, iar șofran, produse din ulei de argan sau de măsline sunt obligatoriu de cumpărat. Veți vedea multe indicatoare către mici cooperative.
Inițial am oprit în Agadîr pentru masa de prânz și ne-am gândit să căutăm o terasă în port sau cu vedere la apă. Am înnoptat și în 2014 în oraș, dar nu am rămas cu cine știe ce amintiri. Acum, însă, ne-a fermecat cu plaja sa enormă pe a cărei lungime se întinde o faleză doldora de hoteluri și terase-restaurant cu toate specificurile (de la fast-food KFC, MC Donald’s până la cele mai rafinate bucătării, marocane, asiatice și europene). Prânzul la Le Flore ne-a făcut să ne simțim ca la Monte Carlo și ne-a hotărât să rămânem peste noapte. N-am regretat nici o secundă. Distrus complet de un cutremur devastator în 1960, orașul a renăscut ca să devină cea mai importantă stațiune litorală a Marocului.
Am petrecut o seară foarte plăcută în Essaouira, o bijuterie de oraș-port, unde am văzut singura medina veche cu adevărat impresionantă din Maroc. Mai ales că am vizitat-o atunci când farmecul său atinge apogeul: la apus, pe care l-am văzut din bastionul Skala de la Ville. Pentru cazare recomand Hotel Riad Zahra, aflat la distanță de 15-20 de minute plimbare pe jos, pe faleză, de medina.
Amintirile din Casablanca nu sunt la fel de plăcute. Este un oraș foarte aglomerat, cu un trafic și clădiri asemănătoare cu Bucureștiul, vizibil poluat, a cărui medina veche este, de fapt, un bazar cu prea puține lucruri autentice marocane, ci multe chinezării, și cu un amestec de mirosuri care îngrețoșează. Mormane de gunoaie lîngă magazine de pielărie, tarabe cu melci fierți lângă buticuri cu cosmetice din ulei de argan și iar gunoaie lângă o măcelărie sau mai știu eu ce birt. Bleah. Evitați! Impresii plăcute: Restaurant du Port de Peche nu a dezamăgit nici de această dată, iar sistematizarea falezei în prelungirea moscheii Hasan al-II-lea anunță o zonă turistică foarte atrăgătoare la malul oceanului.
Deși aceasta a fost a doua vizită, simt că Marocul mai are încă locuri secrete ce așteaptă să fie descoperite și nu voi refuza o nouă ocazie de a-l explora.
