Astăzi o să vă povestesc despre câteva dintre frumusețile Gorjului, cele care mi-au încântat vacanțele copilăriei și mi-au lăsat cele mai dragi amintiri, impregnate adânc în suflet. Până prin ’87-’89 Medeleniul meu a fost satul Brădiceni, comuna Peștișani, din Gorjul de sub Munții Vâlcan. Cea mai la îndemână excursie era peste deal, în Hobița natală a lui Constantin Brâncuși, iar picnicurile anuale se făceau de Sfânta Marie pe Cheile Sohodolului, după o vizită de reculegere la Mânăstirea Tismana. La doar 20 de kilometri, în Târgu Jiu, așteaptă “Calea Eroilor” cu al său ansamblu monumental care include Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit.
Îmi amintesc că, în plin comunism devastator, zona reușise să conserve aspectul tradițional al caselor și obiceiurile populare, iar oamenii adăugau la frumusețea locului natal hărnicie, bunătate și ospitalitate. Bărbații mergeau la coasă și apoi strângeau fânul în clăi și îl cărau cu care trase de vite mai aproape de casă. Femeile îngrijeau copiii, gospodăria și animalele. Seara, după ce mulgeau vaca și pregăteau cina din alimente cu adevărat organice, cântau la poartă în timp ce coseau floricele pe o față de masă. În zilele în care le venea rândul să meargă cu vacile satului la păscut, culegeau ciuperci sau mure și, la amiaza zilelor de coasă și strângere a fânului, duceau “omului” mâncare, ulcior cu apă și o țuiculiță în sticlă astupată cu cocean. Pentru că munceau foarte mult, oamenii apreciau cum se cuvine momentele festive din comunitate, astfel că sărbătorile religioase de vară, mai ales Sfântul Pantelimon (27 iulie), erau prilej de praznic la biserică, urmat de nedeie cu bâlci și horă în zăvoi, la care juca tot satul. Toată această atmosferă patriarhală s-a pierdut ușor-ușor în goana după confort de după ’89, iar satului i-au rămas doar bunicii, amintirile lor și casele părăsite.
Cum spuneam, cel mai ușor era să trecem dealurile Deleților și apa Bistriței, ca să ajungem în Hobița lui Brâncuși și să vizităm casa-muzeu, care este destul de bine întreținută și în prezent. În 2020 se asfalta de zor drumul dinspre Peștișani, ca să ușureze accesul turiștilor.
La aproximativ 20 de kilometri de Brădiceni se află frumoasa Mânăstire Tismana, clădită în secolul XIV pe o stâncă a muntelui Stârmina și ctitorită de Cuviosul Nicodim, canonizat în 1955. În vara lui 2020, biserica mânăstirii se afla într-un avansat proces de restaurare (de aceea nu am făcut poze), dar se putea vizita. În apropiere, se află peștera în care a fost ascuns tezaurul BNR în 1944, chilia Sfântului Nicodim și, în anotimpurile ploioase, cascada ce se spune că i s-a arătat în vis cuviosului ca loc de ctitorie.
Din comuna Runcu se deschid Cheile Sohodolului, săpate în calcar de apele râului Jaleș. Arie protejată, zona este uluitor de frumoasă și este perfectă pentru drumeții, ture cu bicicleta și cățărări (cu echipament și ustensile adecvate, desigur). Picnicurile copilăriei se făceau invariabil în poienița îngustă din fața “Nărilor”, întrerupte de plimbări mai lungi sau mai scurte pentru a admira “Inelul” sau alte peisaje spectaculoase ce au apărut în seria de filme cu Mărgelatu’ din anii ’80.
Există câteva opțiuni de cazare în zonă, dar eu recomand The Carpathian Lodge din Dobrița, o casă bătrânească transformată cu succes și cu gust în pensiune modernă, administrată de o familie tânără, care apelează la bucătărese din sat pentru a prepara bunătățile specifice zonei după rețete tradiționale și autentice. Gazdele vă pot propune sau organiza diverse activități/trasee prin împrejurimi.
Puțin mai sus pe stradă se află Casa “Colonel Petrescu” în care a fost găzduit Regele Mihai timp de câteva săptămâni după 23 August 1944, ca să să fie pus la adăpost de furia nemților, dar și de vreo idee năstrușnică a noilor aliați de la Răsărit.
În apropiere este și Domeniul Culcer, aparținând unei familii statornicite în Dobrița de aproape 200 de ani, dar al cărui conac bătrânesc este grav deteriorat, în contrast puternic cu celelalte amenajări de uz turistic de pe proprietate.
“Calea Eroilor” din Târgu Jiu unește Parcul Central “Constantin Brâncuși” și Parcul Coloanei Infinitului, ambele foarte bine îngrijite. La capetele acestei axe lungi de aproximativ 1,5 km se află celebrele sculpturi Masa Tăcerii și Poarta Sărutului, legate de Aleea Scaunelor, și impozanta capodoperă brâncușiană – Coloana Infinitului. Ansamblul monumental este un omagiu adus eroilor din Primul Război Mondial și vizitarea sa înseamnă câteva ore de armonie și relaxare în natură.
În timpul plimbării prin Parcul Central am surprins cu mare plăcere fanfara municipală “Armonia” la repetiții, în chioșc. Este una dintre puținele fanfare care mai activează în țară și muzica ei m-a transportat în România anilor ’20-’30. Evident că nu am rezistat și am rupt și un loz în plic de pe inelul metalic al unui vânzător ambulant. Tot ca pe vremuri.
Cu siguranță voi reveni în Gorjul copilăriei pentru că mai sunt multe locuri de descoperit și de revăzut, chiar am pus ochii pe câteva zone bune de campat și de scaldă pe malurile Bistriței. Așa că, dacă aveți recomandări, m-aș bucura să le găsesc în rubrica de comentarii. 🙂
