A călători în vremuri de pandemie a fost complicat, dacă nu chiar complet interzis, iar explorările Africii în sistem safari s-au încadrat timp de doi ani la rubrica “misiune imposibilă”. 2022 a adus cu el, printre bune și rele, și redeschiderea turismului către continentul-leagăn al omenirii și sigur că nu puteam rata așa o oportunitate atunci când am auzit de ea la o petrecere veselă în Cluj prin luna mai: 8 zile de safari în Kenia în iulie! Am spus imediat Prezent!, iar în mai puțin de o săptămână eram acceptați în gașcă și avem deja bilete de avion. Yey!!!
Procedurile de intrare în Kenia nu sunt dintre cele mai facile, dar viza se obține online în 2 zile, după completarea unui formular cu atașamente într-un format anume, se printează color (ca mai apoi funcționarii vamali să tragă 2 linii cu pixul peste chipul colorat), mai există și două formulare cu date legate de starea de sănătate și vaccinare/testare Covid, dar cu răbdare…și câțiva nervi mai încolo, iată că ziua plecării a și venit! ✈️ Am folosit lungile ore de zbor pentru puțină documentare despre destinație. 🤓

Alături de Tanzania, Etiopia și Uganda, Kenia face parte din estul Africii, adică acel loc în care, conform teoriei darwiniene, a apărut primata din care a evoluat ulterior Homo sapiens și s-a ridicat în poziție bipedă. Țara și-a câștigat independența în 1963 și de atunci a avut 4 președinți-premieri, urmând ca în august să îl aleagă pe cel cu numărul 5. Cu peste 40 de grupuri etnice, Kenia este printre țările cu cea mai rapidă creștere a populației: de la 9 milioane în 1963 la peste 45 de milioane în prezent! Populație a cărei majoritate trăiește cu sub 1 USD pe zi, este în proporție de aproximativ 80% creștină și se clasează pe locul 3 în lume la numărul de mame minore. Diversul ei peisaj a inspirat multe cărți și filme mai vechi sau mai noi, dintre care amintesc “Dealurile verzi al Africii” de Ernest Hemingway, romanticul “Departe de Africa/Out of Africa” de Karen Blixen (film cu Meryl Streep și Robert Redford), precum și filmul “Prietenie absolută/The Constant Gardener” cu Rachel Weisz și Ralph Fiennes.

Cele 8 zile de safari au fost organizate de agenția locală Best Memory Safari, iar pachetul cumpărat a inclus închirierea mașinilor Toyota 78 Troopy, special modificate pentru safari, șoferii-ghizi, combustibilul necesar, biletele de intrare în parcurile naționale și satul tribului Masai, cazare și masă. Grupul de 15 persoane a fost împărțit în trei mașini, iar pe noi ne-a preluat Kevin, care s-a asigurat că suntem în siguranță pe tot parcursul, că vedem cât mai multe animale și din cele mai prielnice poziții pentru fotografiere și filmare. Și-a făcut datoria la superlativ, ne-a tolerat răbdător accesele gălăgioase de veselie, precum și pe cele muzicale și coregrafice pe ritmurile repetate ale melodiei “Jambo Bwana”, iar, la final, ne-am despărțit prieteni cu promisiunea de a ne revedea pentru noi explorări. Pentru că programul nostru a inclus doar o parte dintre frumusețile Keniei, pentru a vedea și restul e musai să revenim.

Prima oprire a fost în Parcul Național din jurul lacului Nakuru, renumit pentru bogata sa biodiversitate și pentru cele peste 500 de specii de păsări ce se adună în zonă. Situat pe Valea Marelui Rift, lacul este cunoscut pentru că apele sale alcaline găzduiesc colonii bogate de alge Spirulina platensis care atrag, la rândul lor, între 500,000 și 2 milioane de păsări flamingo, ce îi părăsesc suprafața doar pentru o scurtă perioadă în octombrie-noiembrie, când zboară către lacul Natron din Tanzania pentru împerechere. În acest parc am mai văzut pelicani, marabu și multe alte păsăreturi, zebre, rinoceri, bivoli, antilope toate într-un peisaj de vis atât la apus, cât și la răsărit.
Noaptea am petrecut-o la Lake Nakuru Lodge, care oferă a priveliște minunată către lac și către un ochi de apă unde vin animale să se adape.

Am petrecut următoarele două zile în faimoasa rezervație naturală Masai Mara, înființată în 1968 și pe ai cărui 1,510 km² hălăduiesc toate acele animale pe care le-am admirat cu toții prin emisiuni TV sau online. În primul safari, cel de seară, parcul ne-a întâmpinat cu o partidă de vănătoare în direct: un șacal cu spate negru tocmai prinsese un pui de antilopă și se retrăgea cu ea în dinți către un loc mai retras unde să o savureze în liniște (poate împreună cu puii săi). Unul dintre principalele avantaje ale unui safari organizat este că ghizii comunică între ei prin stații radio și astfel se află foarte repede unde sunt animalele mai dificil de reperat și ce fac ele pe acolo. Astfel, ne-am deplasat imediat acolo unde un leu curta asiduu o leoaică fără să se sinchisească că erau înconjurați de mașini pline cu turiști care filmau și fotografiau frenetic. A fost prima dată când am observat această indiferență a sălbăticiunilor la prezența mașinilor cu oameni în habitatul lor, pe care urma să o remarc constant și în restul zilelor – pur și simplu, animalele își continuă activitățile fără să pară a auzi sau a vedea oamenii entuziaști din jur. Desigur, atitudinea lor este valabilă în zonele în care braconajul a fost ținut la distanță, iar animalele nu mai percep omul ca pe un pericol înarmat și atâta vreme cât bipezii păstrează distanța și respectă regulile de auto-protecție (adică rămân în mașini, nu fac gesturi și zgomote provocatoare, nu aruncă cu obiecte sau alimente spre animale etc).
Întâlnirile memorabile ale celei de a doua zi în Masai Mara au fost cu: un stol de vulturi care devora cu sârg un bivol ce părea să fi decedat din cauze naturale (seara, erau cu toții în același loc, doar că bivolul mai pierduse din volum, iar vulturii osteniseră de cât ciuguliseră), o leoaică atât de toropită de căldură încât a venit să se tolănească la umbra mașinii, dar și cu Hodari, cel mai bătrân ghepard mascul din rezervație (10 ani), nemaivăzut prin zonă din 2019, identificat ca atare de contul de Instagram @cheetahenthusiast după ce a vizionat un story pe @claudiaserbanescu.ro
Traseul a cuprins și o oprire la frontiera dintre Kenia și Tanzania, în locul în care începe la fel de celebrul parc național Serengeti, dar și un picnic în apropierea râului Mara, locul spectaculoasei migrații anuale a celor aproximativ 2,5 milioane de copitate care trec prin vâltoare și sacrifică câteva sute de exemplare în fălcile crocodililor pentru ca turma să ajungă la pășunile mănoase de dincolo de râu.

Cazarea pentru cele două nopți a fost în corturile de la Enkorok Mara Camp, iar pentru că pe 30 iunie aveam un sărbătorit, grupul l-a cadorisit cu o prelungire a spectacolului de muzică și dans oferit de un grup de etnici masai. A urmat o petrecere de pomină pe ritmuri specifice, care ne va rămâne tuturor o amintire dragă și plină de haz.

Următoarea oprire a fost la marele lac Naivasha (cca 130 km²), considerat cel mai frumos din valea Marelui Rift și plasat la 1,910 metri altitudine. Este alimentat de izvoare cu apă proaspătă, un paradis pentru cele peste 400 de specii de păsări (pelicani, cocori gri cu coroană, vultur pescar african etc), iar insula Crescent a fost populată cu zebre, girafe, gnu, waterbuck care pasc netulburate de prădători. Cazarea a fost la Country Clubul poziționat chiar pe malul lacului, deschis în 1937 și devenit în scurtă vreme unul dintre locurile preferate de distracție pentru decadenta gașcă de aristocrați și coloniști britanici ai anilor ’30-’40, Happy Valley. Locul este perfect amplasat pentru ceaiul de la ora 5 p.m., servit printre maimuțe vervet și girafe, iar, după cină, gazonul este perfect tuns cu ajutorul hipopotamilor care ies din lac și vin la păscut. Motiv pentru care, după ora 19, orice deplasare prin incintă se face cu însoțitor asigurat de lodge, știut fiind că drăguții “popotami” devin extrem de agresivi fără vreun motiv anume.

Parcul Național Amboseli este, dintre toate cele vizitate, preferatul meu, deși l-am descoperit la capătul unui drum extrem de greu de suportat, cu trafic infernal, urmat apoi de mulți kilometri printr-un praf gros care nu poate fi oprit nicicum să pătrundă în mașină și, de aici, în tot aparatul O.R.L. E aproape imposibil de imaginat splendoarea care este Amboseli după tot acest chin printr-un peisaj arid și prăfos. Parcul se întinde pe 390 km² și este o oază de verdeață la poale muntelui Kilimanjaro (5,891 m), cel mai înalt munte din Africa, ale cărui zăpezi topite și izvoare alimentează subteran mlaștinile și lacurile înconjurătoare. Rezultatul este o faună sălbatică extrem de prosperă care poate fi observată de pe drumurile parcului (ieșirea de pe traseu se amendează cu 200USD!) sau de la observatorul special amenajat pe un deal amplasat în nordul lacului Kioko (singurul loc în care ni s-a permis să descindem din mașini pentru a face câțiva pași prin sălbăticie). Un alt loc în care se poate opri în siguranță pentru odihnă, răcorire și cumpărături de suveniruri este Ol Tukai Lodge, situat chiar în centrul administrativ al parcului. Lacul Amboseli care acoperă treimea vestică a parcului și apare pe hărți colorat în albastru, nu a mai văzut apa de mulți ani și este, în cea mai mare parte a vremii, un platou de noroi crăpat sau praf.
Viața sălbatică, cum ziceam este bogată, specifică zonelor umede și mlăștinoase: păsări flamingo, pasărea-secretar, hipopotami, bivoli, zebre, gnu, gazele Thompson și Grant, dar și prădători al căror număr este în creștere (lei, hiene, șacali). Totuși, vedetele locului sunt elefanții care, datorită eforturilor proiectului de cercetare Amboseli Trust for Elephants, demarat de Cynthia Moss în 1972, au fost feriți de braconajul agresiv care a afectat estul Africii în anii ’80 și în prezent duc o viață lungă și relaxată, complet indiferenți la prezența mașinilor și a oamenilor. Este parcul din Kenia unde pot fi admirați de la cea mai mică distanță posibilă. Practic, trec atât de aproape de mașini încât se pot atinge cu mâna, deși asta nu este recomandat. Acum sunt peste 1,300 de exemplare în parc și printre ele se numără unele dintre cele mai longevive de pe continent și purtătoare ale celor mai lungi fildeși.

Timp de două nopți am fost găzduiți în corturile de la Kibo Safari Camp, amplasat la câteva minute de intrarea în parc și din incinta căruia se poate admira maiestuosul Kilimanjaro în zilele senine. Am avut noroc ca în prima dimineață să fie o astfel de zi și ne-am trezit în zgomotul specific decolării balonului cu aer cald care survolează parcul și oferă o priveliște spectaculoasă asupra celui mai înalt munte de sine stătător din lume în schimbul tarifului piperat de 450USD/persoană.

Pachetul de safari a inclus și o vizită în pitorescul sat al păstorilor Masai situat în vecinătatea parcului Amboseli, din care au fost evacuați în 1974, când acesta a fost inaugurat. În prezent Masaii, au recăpătat dreptul de a-și adăpa turmele în parc.
Tribul ne-a întâmpinat cu cântece și dansuri tradiționale, iar satul și obiceiurile sale ne-au fost prezentate de generația tânără, vorbitoare de engleză, respectiv fiul șefului de trib, fiul vraciului și alți lideri tineri ai comunității.

Ne-au fost prezentate locuințele tradiționale, principalele leacuri cu care vindecă dureri și neplăceri minore (cu sublinierea că Masaii au încredere în medicină și nu îi resping beneficiile), modalitatea străveche de aprindere a focului, toate relevând un mod de viață primitiv și sărăcăcios. Tribul trăiește exclusiv de pe urma turmelor, iar un masai este considerat bogat atunci când are turme mai mari de 50 de capete și un număr cât mai mare de copii. Astfel, paradoxul masailor este că și atunci când sunt bogați, trăiesc la limita sărăciei, având de întreținut o gospodărie aglomerată rezultată din modelul familial poligam. Prima soție este aleasă de părinți, iar fiecare dintre neveste locuiește cu copiii săi într-o colibă minusculă din amestec de noroi, iarbă și balegă lipite pe o împletitură din bețe, cu găuri de aerisire în pereți ca să iasă fumul și să intre un fir de lumină ziua, fără uși sau ferestre și dorm pe paturi din piele de vită uscată întinsă pe un cadru de lemn. Alimentația uzuală este un amestec de lapte cu sânge de vită, fermentate câteva zile într-o tigvă, și, mai rar, carne de vită friptă, pentru că o vacă vie este mai valoroasă decât una moartă. Se spune că este tabu pentru masai să mănânce carnea animalelor sălbatice (cu excepția celei de bivol sau eland). De asemenea, este considerată o insultă la adresa turmei să se mănânce lapte și carne în aceeași zi.
Pentru că mai este nevoie și de bani, femeile tribului sunt experte în a confecționa podoabe și obiecte din mărgeluțe de plastic viu colorate, care sunt expuse pentru vânzare la finalul vizitei într-un târg improvizat. Pentru mine acest moment a fost sfâșietor pentru că este cumplit să te uiți în ochii unei femei de care atârnă câțiva copii și să refuzi să cumperi și de la ea, pentru că ai deja mâinile pline de brățărele, cercei, cutiuțe etc.
Copiilor masai li se pot împărți la sfârșit dulciuri și rechizite, dar asigurați-vă că aveți suficiente și, dacă se poate, toate la fel pentru a nu isca încăierări și ciufuleli între micuți.

Ultimele două zile de safari s-au derulat în în cel mai mare parc național al Keniei, Tsavo, care are nu mai puțin de 22,812 km², o suprafață mai mare decât Țara Galilor. Din motive administrative, parcul a fost împărțit în mod inegal între Tsavo Vest (9,065 km²) și Tsavo Est (13,747 km²), dar traseele de safari acoperă în ambele arii mult mai mici. Viața sălbatică este abundentă, dar habitatul arată diferit în cele două zone, ceea ce face observarea animalelor mai dificilă în partea de vest plină de tufișuri și iarbă înaltă, decât în estul semiarid și bolovănos.
Pentru iubitorii de elefanți, Tsavo este locul din Kenia în care se aglomerează cei mai mulți în prezent: peste 12,000! Dar, din cauza braconajului agresiv al anilor ’80, când numărul lor a scăzut dramatic de la peste 20,000, elefanții sunt destul de circumspecți și devin foarte ușor agresivi în proximitatea mașinilor (am primit noi înșine un astfel de avertisment, la un minut distanță după ce ne informase Kevin că elefanții din Tsavo nu sunt așa prietenoși ca cei din Amboseli). Rinocerii negri au fost chiar mai ghinioniști: numărul lor a scăzut de la aproximativ 6,000 de exemplare în anii ’70 până la 3 în 1986! Acum sunt peste 120 raportați în Tsavo, cu șanse mai mari de a fi reperați în partea de vest.

Venind dinspre Amboseli, am intrat în Tsavo Vest prin poarta Chyulu și am ajuns aproape imediat la Shetani (Diavol), fluxul de lavă solidificată care a rezultat acum circa 200 de ani când unul dintre dealurile Chyulu s-a decis să erupă violent, trădându-și natura vulcanică și intrând în folclorul local. Seara, am vizitat izvoarele minerale Mzima, care se alimentează printr-o rețea subterană din apele ce se scurg de pe Kilimanjaro și dealurile vulcanice Chyulu. În 1969 a fost amenajat un chioșc de observare subacvatică a principalilor rezidenți ai lacului, dar hipopotamii și crocodilii s-au retras în locuri în care intimitatea să nu le fie deranjată, și au lăsat doar niște pești să se bucure de atenție. Locul este, însă, o oază de răcoare și verdeață, bun prilej pentru o plimbare pedestră după atâtea zile de șezut în mașină.
Pe drumul de întoarcere spre lodge, în cea mai frumoasă lumină aurie de dinainte de apus, părea că ne așteaptă pentru poze și filmări cel mai greu de reperat animal în sălbăticie: un leopard tânăr! Astfel, Big Five-ul meu e de atunci complet, dar emoția întâlnirii o resimt și acum, când scriu despre acele clipe magice.

Cazarea din Tsavo Vest a fost, după gustul meu, cea mai spectaculoasă, deoarece atât camerele, cât și terasa restaurantului oferă o priveliște magnifică către un ochi de apă artificial unde am văzut zeci de elefanți cum vin la adăpat, dar și bivoli, zebre și alte copitate, babuini. Cu siguranță cei răbdători pot vedea și rinoceri sau prădători.
Deci, recomand din toată inima Kilaguni Serena Lodge!

Tsavo Est nu figurează în top 3 personal nici la parcuri, nici la cazare, dar peisajele sunt frumoase iar elefanții colorați în roșu de praful specific zonei se profilează frumos pe verdele vegetației (atâta câtă e). Aici am văzut cea mai mare turmă de bivoli, iar o leoaică superbă ne-a traversat prin fața mașinii.
Cazare la Ashnil Aruba Lodge.

Pentru mine aceste opt zile de safari în Kenia au fost un vis împlinit și o înșiruire de bucurii: bucuria de vedea aproape toate animalele însoțite de pui, bucuria de vedea un leopard de aproape, bucuria de a cunoaște oameni noi, de a lega prietenii și de revedea magica Africă pe care în restul vremii o port mereu într-o odăiță a inimii.

Neplăceri…hmmm…da: a fost prea scurt! Dar asta se repară mereu cu un nou plan de călătorie 😉

P.S. Întrebări legate de vaccinuri, protecție anti-malarie, formalități, zboruri, moneda locală și alte curiozități aștept în secțiunea de comentarii.