Sunt puține orase pe lista celor în care mi-ar plăcea să trăiesc începând chiar de mâine. Milano a devenit unul dintre ele la prima vedere. M-am îndrăgostit de străzile sale largi, împodobite cu magnolii înflorite, de viața pe care am simțit-o pulsând prin toate arterele sale. Cineva îmi spunea că nu ai ce face mai mult de trei zile în Milano: vezi Domul, bați magazinele și…gata! Eu simt că, în cele trei zile și jumătate pe care le-am avut la dispoziție, am vazut orașul doar superficial și am promis să revin pentru aprofundare.  Iată, pe scurt, recomandările mele.

Mai întâi, reperele culturale. Desigur, atracția principală a orasului este vestitul Dom, cea de-a treia catedrală din lume ca mărime, împodobită cu 3,500 de statui la exterior și susținută de 52 de coloane în interior. Construcția sa a durat aproape 430 de ani (1386-1813). Cozile pentru bilete și acces sunt impresionante, dar pot fi evitate în felul următor: biletele sunt valabile timp de 72 de ore, astfel că puteți lua biletele astăzi, după o coadă rezonabilă (15-30 de minute), și reveniți pentru vizitare a doua zi dimineață, pe la 9:00, când nu este deloc coadă pentru acces, sunt puțini vizitatori și puteți fotografia în voie, atât înăuntru, cât și pe acoperiș. De altfel, cozile se formează după ora 10:00, așa că puneți ceasul să sune mai devreme în ziua în care doriți să vizitați Domul. 😉

Dacă porniți apoi prin Galeria Vittorio Emanuelle II, o reputată zonă comercială, veți ajunge în Piazza della Scala, în care se află vestitul teatru de operă La Scala, – aflat într-o clădire oarecare ca aspect, pe lângă care cei mai mulți turiști trec căutând cu ochii ceva mai impresionant de atât – , statuia lui Leonardo da Vinci, plasată cu fața spre Artă (La Scala) și cu spatele spre Stat (Palazzo Marino, actualul sediu – banal – al Primăriei).

Cealaltă atracție majoră din Milano este fresca “Cina cea de taină”, pictată de Leonardo da Vinci pe peretele refectoriului unei mânăstiri dominicane de lângă biserica Santa Maria delle Grazie. Fresca, recent restaurată, a început să se degradeze încă înainte de terminarea ei, pentru că Leonardo a schimbat tehnica de aplicare a pigmentului. Ulterior a fost folosită ca țintă de tir de către soldații lui Napoleon, iar, în timpul bombardamentelor din vremea celui de-al doilea război mondial, acoperișul clădirii a fost distrus, iar fresca a fost degradată de ploaie. Pe peretele opus se află fresca “Răstignirea”, zugrăvită de Donato  Montorfano în 1495, care ar fi meritat mai multă atenție, dacă nu am fi fost zoriți să ieșim ca să intre următorul grup. Vizita durează aproximativ 30 de minute, obligatoriu cu ghid, iar biletele se obțin doar cu rezervare prealabilă. Eu am găsit bilet cu mare greutate și la un preț dublu prin aplicația Viator.
Nu ocoliți frumoasa biserică Santa Maria delle Grazie, iar apoi traversați Corso Magenta pentru jumătate de oră de încântare la Casa degli Atellani, în curtea căreia se află via lui Leonardo. Clădirea, proprietate privată, a fost deschisă pentru vizitare în 2015, cu prilejul expoziției internaționale găzduite de Milano. M-am simțit extraordinar în interioarele rafinate (camera Zodiac) și, mai ales, în grădina superbă din spate, în care – legenda spune – Leonardo, găzduit aici pe vremea când picta “Cina cea de taină”, ar fi plantat câțiva butași de viță de vie din care făcea vin. Un moment special pe care se pare că Leonardo îl evoca deseori în ultimii ani ai vieții. Locul viei a fost redescoperit recent și au fost replantate soiurile originale. Intrarea se face printr-o cafenea străjuită de steaguri albastre pe care scrie “Leonardo’s Vineyard”.

Un loc aparte, care vorbește despre istoria străveche a orașului, este biserica Sant’Ambrogio, fondată de Sfântul Ambrozie, patronul orașului, în 379. Aspectul actual datează din 1080, după extinderile din secolul IX.
Iubitorii de artă nu trebuie să rateze Pinacoteca di Brera, Pinacoteca Ambrosiana și Castelul Sforzesco, care ascund comori de pictură și sculptură, pe care eu le voi admira pe îndelete la următoarea vizită.

Milano este, fără îndoială, Orașul Modei, astfel că împătimiții cumpărăturilor au de unde alege. Ce mi-a plăcut foarte mult este că se pot face cumpărături practic în tot orașul, nu doar în zona centrală, așa-zis turistică. Am vizitat, firește, “Patrulaterul de Aur“, străzile înțesate de magazine ale designerilor vestiți în toată lumea (Via Montenapoleone, Via Manzoni, Via della Spiga etc), dar m-am bucurat de cumpărături pe Corso Vittorio Emanuelle II, Corso Venezia, Corso Buenos Aires, Piazza San Babila și Corso Vercelli (în magazinul multi-brand Coin).

O mențiune specială pentru Parcul Sempione (o plimbare relaxantă printre magnoliile înflorite este tot ce îți poți dori la ceas de seară), cartierul Porta Nuova, plin de zgârie-nori, dar care se încadrează armonios în ansamblul orașului, și, pentru food travelers,  Eataly, un food-mall, amplasat pe 3 niveluri, spre delectarea gourmeților autohtoni sau călători.

Mi-au rămas multe de văzut, dar o prioritate este Navigli, în prezent cel mai animat și boem cartier din Milano.

Mi-a plăcut cel mai mult că Milano este un oraș viu, alert, foarte animat în toate zonele sale, nu doar în cele turistice, centrale. Orice bulevard sau străduță oferă turistului sau localnicului un restaurant cochet, un boutique elegant sau o cafenea pentru o pauză relaxantă. Un oraș în care te simți bine cu orice buget.