De mai bine de trei ani privim cu o oarecare satisfactie defilarea cu catuse a tot mai multi demnitari, politicieni si magnati media care au influentat viata a publica a Romaniei in ultimii 25 de ani, iar acum sunt cercetati, judecati si condamnati pentru fapte de coruptie, santaj, fraude si alte infractiuni economice. Rabufnim cu naduf: “bine le face” si ne amuzam necrestineste de felul in care isi indura umilintele vietii in detentie. Radem de ei fara sa stim ca radem, de fapt, de noi insine!
Daca ne-am privi simultan, timp de un minut, fiecare in cate o oglinda magica care sa ne reflecte constiinta civica, privita de sus, Romania ar trebui sa arate precum o imensa plantatie de bujori. De rusine. Pe obraji. Pentru ca noi, cetatenii cu responsabilitati electorale din 1990 incoace, prin votul nostru iresponsabil sau prin absenteismul si mai iresponsabil, i-am desemnat pe toti acesti impostori sa ne reprezinte.
Ar trebui sa rosim pentru ca l-am votat de trei ori pe Ion Iliescu, desi prima data a mintit ca nu candideaza “pentru linistea noastra”, a doua oara a chemat minerii sa ne arate cum se planteaza batele pe scafarlii si panselutele pe campii, iar a treia data a manipulat in asa fel situatia electorala incat a ajuns in turul II impreuna cu un extremist nevropat, inaugurand astfel primul vot negativ de tip “cel mai mic rau” dintre cele doua catastrofe disponibile. Desi se vadise de la primul mandat ca Ion Iliescu este un comunistoid retrograd, i-am votat de trei ori ranjetul sadic, ba chiar ajunsese considerat singurul om politic al neamului.
Sa rosim si pentru ca, dupa dezamagirea CDR-Emil Constantinescu, am abandonat lupta si am adoptat, pentru multi ani, lozinca lasa “nu ma intereseaza politica”. Am ales sa iesim din jocul democratic la prima infrangere, fara sa ne pese ca reprezentantii romanilor in Parlament sau in administratia locala vor avea sprijinul a doar o treime dintre potentialii votanti. Am permis nonsalant minoritatii sa decida pentru majoritate. Ani la rand. “Oricum, n-avem nici o putere”, ne consolam cu suficienta, desi ni s-a demonstrat puterea in 1996, in 2004, in 2009, in 2012 sau, mai recent, in 2014. Adica, oridecate ori ne-am exprimat vointa prin vot.
Tot noi sa rosim pentru ca ne-am vandut votul pe o galeata si o punga cu spinari de pui sau l-am anulat din comoditate, preferand sa ramanem acasa, pentru ca “oricum, n-avem cu cine vota, toti sunt o apa si un pamant, iar daca fura, dar ne pica si noua ceva, e bine asa”. Cu ajutorul nostru au proliferat obraznicii, care fie ne-au facut partasi la coruptia lor, fie ne-au incurajat sa stam deoparte, ca niste naivi idealisti ce au aratat deja ca habar n-au cu ce se mananca politichia pe Dambovita.
Aceiasi noi i-am facut parlamentari locali sau europeni pe tot felul de saltimbanci si agramati pe motiv ca “ce ne-am mai ras aseara cu Gigi/Vadim la DanDiaconescuindirect la OTV”.
Suntem foarte sensibili la ofensele europenilor care ne tin de hoti, mincinosi, puturosi, dar care e perceptia la care speram cand Parlamentul tarii colcaie de deputati si senatori aflati in diverse stadii ale cercetarii si urmaririi penale, unii, deja dupa gratii, altii, inca cocolositi de colegi sub pulpana imunitatii? Noi cam ce am crede despre o natiune care tolereaza cu ingaduinta, de trei ani, un prim-ministru plagiator dovedit si mincinos inrait? Care a strans nu mai putin de 45.49% din voturi la ultimele prezidentiale. Uitam, poate, ca, desi avertizati, le-am dat votul in 2012 sa ne reprezinte in administratia locala si centrala, precum si in forul legislativ? Si ei ne reprezinta! Ce-i drept ca, in ultima vreme, mai mult pe la DNA si pe la administratia penitenciarelor!
Premieri, ministri, parlamentari, primari si presedintii de consiliii judetene, fosti candidati la Presedintie, functionari publici, in fine, zeii politicii si ai afacerilor post-decembriste, alesi dintre noi sa ne reprezinte interesele si sperantele de trai mai bun, se transforma pe zi ce trece intr-un simbol al rusinii nationale, o pata tot mai rosie si mai latareata pe obrazul tarii si al fiecaruia dintre romani. Ne convine sau nu, am devenit complicii acestor infractori. Ei si-au savarsit lucrarea aici, in Romania, sub ochii nostri, tolerati, incurajati si sporiti chiar de catre noi. Pentru ei, lipsa cartelii noastre nu e altceva decat un acord tacit pentru infamiile lor.
Vinovatia noastra, a cetatenilor, este de ordin moral si civic: asistam cam prea pasiv la furtul din banul public, de parca n-am intelege ca este al nostru, al tuturor; nu ne cunoastem si nu ne aparam drepturile si obligatiile civice; nu stim si nici nu pare sa ne intereseze care este rolul puterilor in stat (tot mai asteptam ca Presedintele sa mareasca pensiile); ne-am impacat foarte usor cu jugularea Justitiei de catre Politic, chiar si cand asta a insemnat suspendarea cautarii si pedepsirii vinovatilor pentru sangele Revolutiei si al mineriadelor.
Pasivi, inerti, miorite in turma, nu ne revolta catusi de putin obrazniciile magarilor ce ne conduc, ii urmarim cuminti catre orice prapastie, fara sa stim si fara sa ne pese ca e in puterea noastra sa alegem drumul.
Singur faptul ca ne disociem de toate acestea si ne hlizim inept de parca “nu suntem din localitate” si ar trebui sa ne incendieze obrazul de rusine. Si ar putea chiar sa-l crape faptul ca nu vom putea explica generatiilor mai tinere cum de a fost posibil sa privim la TV cum se fura Romania cu tot cu noi, fara sa miscam un deget. Asa cum n-au putut explica nici bunicii si parintii nostri cum de a fost posibil Ceausescu si Epoca lui de Aur.

• 
• Tweet