Am revenit în Maroc pentru a treia oară, deoarece, după vizitele din 2014 și 2018-2019, tot mai rămăseseră locuri noi de explorat și altele de revăzut și aprofundat. Și am alocat acestei revederi aproape 30 de zile, pe care le-am împărțit între vizitarea unor obiective turistice culturale sau naturale, drumeții montane, relaxare pe plajă și trasee 4×4 pe dune sau macadam. Am schițat prima parte a traseului cu o seară înainte de plecare, având ca țintă pentru Revelion Plage Blanche, o plajă sălbatică din sud-vestul Marocului, udată de apele Atlanticului, unul dintre acele locuri unde pleacă păsările “în țările calde” toamna. 😉
Am navigat cu Google Maps (cartela locală cu date este indispensabilă, dar prețurile sunt foarte accesibile), campingurile le-am ales cu ajutorul Park4Night (o aplicație interactivă pe care o recomand din toate inima și unde am lăsat reviewuri utile celor interesați),  pentru trackuri de offroad și hiking am apelat la Wikiloc (de asemenea, ne-am înregistrat și salvat traseele), iar pentru informare turistică la ediția 2019 a ghidului DK Eyewitness Morocco (ghidurile DK sunt preferatele mele dintotdeauna).

În doar 5 ani și în ciuda pandemiei și a războaielor din zonă sau de aiurea, în țară se văd enorme progrese economice și investiții constante în infrastructură (numeroase drumuri și șosele asfaltate pe care circulă Dacii nou-nouțe în locul rablelor vest-europene) și în educație (în aproape toate localitățile am văzut școli la intrările cărora zumzăie copiii precum albinele la urdiniș), dar și în conexiunea la internet (aproape peste tot 4G și 5G). Desigur, aceste progrese se reflectă și în prețuri, care au mai crescut, mai ales pentru turiști.

Ca să salvăm oboseala a încă două zile de condus până în sudul Spaniei, am ales să ne îmbarcăm pe un feribot GNV pe ruta Genova-Tanger (am apelat la aceeași soluție și pentru retur). Din cauza unei furtuni puternice în apele Franței și a unei defecțiuni inițiale, cele două Toyota Land Cruiser 80 au pus roțile pe pământurile Africii cu o întârziere de peste 12 ore (din cauza căreia aproape că s-a iscat o răzmeriță la bord), la care s-au adăugat alte câteva ore pierdute cu îmbrânceli și cozi pentru procedurile de debarcare, poliție de frontieră, vamă etc. Astfel, că prima seară ne-am petrecut-o în Tanger, oraș de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Chiar și în timpul unei plimbări scurte, de seară, Tangerul își dezvăluie gloria de oraș-port al antichității, dar și cea de oraș internațional, statut pe care l-a avut timp de jumătate de secol, până în 1956, când a intrat în administrarea Regatului Marocului. Port fenician în secolul VIII îdC, apoi așezare cartagineză, în 146 îdC Tingis a devenit oraș roman și capitală a Mauretaniei Tingitana. De aici au plecat în 711 arabii și berberii să cucerească Spania, iar până în secolul XIV devenise un important port de negoț cu Marsilia, Genova, Veneția și Barcelona. Plimbarea noastră a început din Piața 9 Aprilie 1947 (Grand Socco), de lângă Cinema Rif, de-a lungul străzii El-Siaghine, la dreapta căreia se lasă strada Touahine, doldora de prăvălii cu aur, și care duce la Fundația Lorin care găzduiește, într-o veche sinagogă dezafectată, informații despre istoria Tangerului încă din anii ’30 ai secolului XX. Am continuat până în Piața Mică (Petit Socco), unde am cinat la Bistrot du Petit Socco, apoi am coborât spre Marea Moschee, spre Borj el-Hadjoui, un bastion pe zidurile orașului, unde britanicii au adus o pereche de tunuri Armstrong, cântărind fiecare 20 de tone, dar niciodată folosite. Marea platformă din fața hotelului Continental oferă o priveliște amețitoare asupra portului și a Moscheii Lalla Aabla. Cum am avut doar telefonul la mine, imagini din Tanger veți găsi pe pagina de Instagram @claudiaserbanescu.ro 😉
Tot din cauza întârzierii, primul somnic în Maroc a fost la Hotel Ben Batouta și nu la campingul ales. Din 20 de nopți în Maroc, 16 le-am dormit în cortul de pe mașină și doar 4 în pat clasic, ceva de neînchipuit pentru mine acum 10-15 ani. Citiți mai departe cum de a fost posibil, mai ales la temperaturi nocturne de 3-5 grade Celsius. 😉

Următoarea oprire a fost în Chefchaouen, orășelul vestit pentru zidăria sa albastră. Fondat în 1471 de descendenți ai Profetului Mohammed, Chefchaouen a devenit albastru din 1492, odată cu venirea unui val de refugiați evrei, alungați de cruzimile Inchiziției spaniole. Aceștia au adus cu ei tradiția de a-și vopsi casele în albastrul cerului pentru a se simți mai aproape de Dumnezeu. În cele două ore pe care le-am avut la dispoziție ne-am preumblat pe străduțele azurii ale medinei, am căutat și am găsit Piața Uta el-Hammam, am admirat Marea Moschee și Fondouk (hanul) și am vizitat rapid Kasbah (fortăreața). Recunosc că aveam așteptări mai mari, create de imaginile din reviste sau prezentări turistice, deci am fost ușor dezamăgită.

Zona Meknes–Volubilis este grânarul Marocului încă din antichitate și acest lucru se vede în câmpurile arate, livezile numeroase și localitățile prospere.
Fondat în secolul X, Meknes a fost timp de secole în umbra vecinului și rivalului Fes, dar odată cu domnia lui Moulai Ismail, în 1672, a devenit oraș imperial și s-a dezvoltat în acord cu noul statut. În decembrie 2023, medina era în curs de restaurare, deci am văzut mai mult schele și am ocolit betoniere și echipe de zidari. Cum era totuși ziua mea, am bătut la ușa restaurantului Dar Baraka și o gazdă prietenoasă ne-a deschis pentru o experiență culinară de top, într-o ambianță plăcut decorată, dar în care am rebegit cu toate polarele din dotare pe noi. În toate medinele din Maroc consumul de alcool este interzis, așă că am “închinat” doar cu “whiskey marocan”, adică ceai cu mentă!
Volubilis, capitală a Mauretaniei Tingitana și cel mai important sit arheologic al Marocului, merită cu prisosință cele trei ore necesare pentru vizitarea sa. Fondat în secolul III îdC, a fost anexat de romani în anul 45 AD și a devenit un oraș prosper, aspect care se întrezărește în ruinele de secol II: forum, bazilică, capitoliu, terme, prese de ulei (au fost descoperite nu mai puțin de 58!), brutării, apeducte și conducte, magazine și case pavate cu mozaicuri sofisticate. A intrat în declin în secolul III, după retragerea romanilor din Mauretania. Locuit de creștini, evrei și greci, a devenit așezare islamică în 788 sub Idris I, dar până în secolul XI a fost complet abandonat în favoarea Fes.
Am fost găzduiți la Camping Sidi Ali, din sătucul omonim; gazda foarte prietenoasă și de ajutor, dar băile au nevoie disperată de amenajări și igienă. Impresiile complete pentru campinguri sunt pe Park4Night, aici doar le voi menționa succint.

Am fi ajuns mai repede la cascadele D’Ouzoud dacă nu am fi fost implicați într-un accident rutier la ieșirea dintr-un sătuc. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, doar mașinile s-au boțit serios în impact, iar după mai bine de șase ore de proceduri, ne-am putut continua călătoria.
Cascadele, care se varsă în canionul Wadi el-Abid, sunt cele mai mari din Maroc și pot fi vizitate parcurgând o cărare sinuoasă de-a lungul căreia au fost așezate prea multe localuri și tarabe cu suveniruri, astfel că spectacolul natural este întrucâtva știrbit.

În apropierea cascadelor poate fi observată și o specie rară de macac, singura care trăiește la nord de Sahara; din cele aproximativ 6,000 de exemplare care trăiesc în sălbăticie, între 4,000 și 5,000 se află în Maroc, în principal în Atlasul Mijlociu.
Zona este renumită și pentru livezile de argani, astfel că din sat puteți cumpăra produse cosmetice sau de uz alimentar pe bază de ulei de argan, fie de la cooperativă, fie de la presa tradițională pe care o veți găsi fără dificultate, întrucât numeroșii ghizi localnici se străduiesc să vă atragă pe cel mai profitabil traseu pentru comunitate.
Am petrecut două nopți la Camping Auberge Zebra, unul dintre cele mai curate și frumoase campinguri din tot Marocul, situat la aproximativ 1,5 km de cascade.

Din cauza întârzierilor precedente, pentru vizitarea legendarului Marrakech a mai rămas doar o jumătate de zi. Astfel că ne-am petrecut după-amiaza și seara preumblându-ne prin faimoasa piață Djemma el-Fna, sit UNESCO din 2001, iar până în secolul XIX loc în care criminalii erau descăpățânați. Acum mustește de viață, arome, muzică gnaoua, povești și zumzetul specific unei seri de vineri, care este ziua de sărbătoare săptămânală a Marocului. Nu puteam rata străduțele meșteșugarilor și negustorilor din medina pline de mărfuri, mirodenii, țesături, pielărie, covoare, papuci, aur și alte toate care fac farmecul unui bazar, apoi am încheiat seara la o înghețată admirând Moscheea Koutoubia, cea mai mare din oraș, al cărei minaret, înalt de 70 de metri, este etalonul de înălțime al clădirilor din întregul oraș, fie el vechi sau nou, nivel stabilit de administrația colonială franceza, dar rămas în vigoare și în prezent.
Am înnoptat la Manzil La Tortue, un camping șic situat la aproximativ 30 de minute de centrul turistic, dar oferă acces la transport cu taxi la un preț corect și în condiții de siguranță și calitate. Prânzul merită o mențiune specială la un local cu grătar de pe marginea unei șosele de ieșire din oraș, unde am mâncat una dintre cele mai bune mese din toată tura, desigur un cușcuș delicios inclus, felul tradițional pentru masa de vineri. Și, să nu uit, primul lucru pe care l-am făcut ca europeni ajunși într-un oraș mare dintr-o țară islamică a fost să căutăm un magazin din care să refacem rezervele de băuturi alcoolice. După două încercări frustrante, Drinks&Co a răspuns cu brio nevoilor! 😉

Un traseu fără istorie ne-a purtat via Taroudant-Tafraoute-Sidi Ifni către locul mirific în care vom întâmpina Anul Nou; Plage Blanche! Am oprit pentru o noapte la Camping Sidi Ouarzeg, foarte frumos poziționat la aproximativ 300 de metri de Oceanul Atlantic, pentru a întâmpina 2024 proaspăt îmbăiați și înmiresmați și am profitat de rețeaua de wifi ca să rezervăm dormitor pe feribot pentru revenirea acasă și pentru a schița a doua parte a traseului.
Situată la aproximativ 60 km vest de Guelmim și 55 km sud de Sidi Ifni, Plaja Albă este un Paradis! Dacă acum 10 ani drumul era o bâjbâială pe urme misterioase, acum drumurile sunt asfaltate până aproape de nisip. Cum vă spuneam la început, această zonă este una dintre destinațiile păsărilor călătoare, unde găsesc, ca și noi, aer curat și cald, cer senin, liniște și calm ziua, apusuri magnifice și vuietul puternic și constant al oceanului în timpul nopților înstelate ca nicăieri altundeva. Aici au fost cele mai mai ridicate temperaturi nocturne, 13-15 grade Celsius și tot aici am încheiat prima etapă a parcursului nostru. Urmează trasee offroad, dune, drumeții prin canioane, alergări pe un lac iluzoriu, o afundare simultană a mașinilor în niște dune înșelătoare și alte peripeții palpitante în peisaje fascinante.

Promit să răspund tuturor întrebărilor în zona de comentarii de sub articol