In prima ora a unui eveniment cu multi participanti, asa cum a fost la Social Media Summit, organizat de revista BIZ, pluteste un abur de stinghereala. Cei mai multi fie nu se cunosc, fie nu s-au mai vazut de multi ani si nu vor sa-l inoportuneze pe celalalt, mai ales daca acela nu da semne ca are chef de taifas, fie nu sunt prea vorbareti dimineata. Cei mai zambitori si mai guresi erau cei care au venit in grup format din doi-trei colegi sau sunt veterani ai blogosferei (desi foarte tineri) si se simt ca acasa la astfel de adunari.
Dupa prima cafea si primul croissant si pana la prima pauza s-a instalat interesul pentru prezentari si …prezentatori, iar entuziasmul, curiozitatea si atentia au fost la cote maxime. Mugur Patrascu (iLeo) a explicat care ar trebui sa fie noile talente ale Social Media managerului, Vlad Tausance (People&People) a dat cateva lectii din campania electorala online a candidatului victorios la “prezidentiale”, Virginia Otel (Garanti Bank) a prezentat evolutia in Social Media a bancii pe care o reprezinta, Cristian Manafu ne-a introdus in partea intunecata, dar de viitor a Social Media (WhatsApp, Tinder), iar Alexandru Negrea ne-a aratat cele mai populare mesaje pe Facebook in 2014. In prima sesiune s-au adresat cele mai multe intrebari si s-a ras cel mai mult, astfel ca pauza ne-a gasit relaxati si amuzati, formand amicitii spontane la coada formata la selfie-point.
In sesiunea a doua, Marta Usurelu, redactor-sef BIZ, a prezentat topul bloggerilor cu care lucreaza companiile si au sustinut prezentari interesante Raluca Duta de la Golin, al doilea an consecutiv agentia nr. 1 in preferintele bloggerilor, precum si Cristian China-Birta, al doilea an consecutiv bloggerul nr. 1 in preferintele agentiilor. I-am ascultat, apoi, pe Costin Cocioaba, care a prezentat rezultatele preliminarii ale raportului Blogosfera din Romania – 2015, pe Dan Costea (Tribal Worldwide Romania) si pe Radu Tanase (Calif) despre ingredientele unei campanii de succes in Social Media.
Ultima parte ne-a gasit, insa, cam prea relaxati si tot mai putini pentru prezentarea lui Iulian Padurariu (Marks) despre strategii castigatoare in Social Media.
Cum a fost la #smsbucuresti pentru un blogger debutant? Instructiv si interesant.
Am invatat ceva? Da.
Voi participa la urmatorul? Daca ma primesc, da.
Multumesc? Da!