2020. Anul Covidului în lume. Grecia anunță că primește turiști cu test negativ, dar trebuie să găsim, totuși, o destinație mai puțin aglomerată. 🤔 Care să fie, care să fie? 🤔 Ideea cu Samotraki a venit, recunosc sportiv, citind acest articol din National Geographic Traveler din iunie. Grupul a votat “afirmativ”, cum ar zice poetul, așa că pe 30 august două Toyote cu corturi pe plafon se urcau pe feribotul din Alexandroupoli, iar peste aproximativ 3 ore debarcau în micul port Kamariotissa din Samotraki.
Trebuie spus din capul locului că Samotraki nu seamănă deloc cu celelalte insule grecești îndrăgite de turiștii români. Astfel, mai ales familiile cu copii ar face bine sa se informeze în prealabil pentru că aici nu am prea văzut resorturi cu piscine și alte amuzamente pentru cei mici. Adolescenții nu vor găsi 4G și nici wi-fi prea funcțional, iar adulții se vor mulțumi cu o singură plajă cu nisip, iar pe cele mai multe dintre cele pietroase le vor împărți cu o mulțime de partizani ai mișcării “Jos Textila!”, adică nudiști. 🙈
În schimb, insula este un paradis al frumuseților autentice ale naturii și al regăsirii plăcerii fruste de contopire cu apa mării, soarele dogoritor, verdele pădurii și al livezilor de măslini și smochini, austeritatea stâncilor de pe care se prăbușesc cascade răcoritoare, dar și Regatul Caprinelor Zburdalnice. Chiar cu ele ne vom începe aventura, dar altfel decât ați crede…
Cum trecuse de prânz, eram înfometați și aveam deja două recomandări, am străbătut mintenaș cei 20 de kilometri ce despart Kamariotissa de Taverna Karydies, astfel că primul obiectiv turistic atins pe insulă a fost unul culinar, iar prima întâlnire cu capra samotrakiană a fost…în farfurie. Într-adevăr, taverna își merită renumele și ratingurile, o simplă căutare pe google vă va edifica că sunt maeștri emeriți la gătit carne de capră. Mai spun doar că ne-am întors și a doua zi și că papilele mele salivează și acum retrospectiv.
În prima noapte în Samotraki am găsit un loc de campare în apropierea celor două campinguri de pe plaja din nordul insulei. Păream singuri pe acolo până ce au început să apară de prin tufișuri diverși cetățeni și cetățene în nudul gol, ca să zic așa, și să ne salute politicos. Ne-am amuzat puțin de ineditul situației, dar în zilele următoare peisajul a devenit rutină pentru ochi încât aproape că nu mai observam.
Ziua 2 a fost una dedicată drumeției prin valea râului Fonias către cascadele Fonias și Gerania (la cea de-a doua au ajuns doar băieții grupului, care s-au întors cu poze doveditoare). Traseul până la prima cascadă este ușor de parcurs, chiar și pentru copii, durează cam 20-30 de minute, depinde de câte opriri sunt pentru poze și bălăceli în apa râului. Seara am campat pe plaja Kipos, celebră deja pentru pietrele sale închise la culoare și poziționată la capătul drumului ce duce în sud-estul a insulei. Dornici de umbră, am ales capătul extrem al plajei, astfel că toată noaptea am pândit momentul în care vom avea parte de o întâlnire subacvatică cu Mica Sirenă. În plus, vuietul vântului și al valurilor ne-a permis doar un somn iepuresc, așa că a urmat o dimineață cu jurăminte: “Jur să nu mai așez vreodată cortul așa aproape de apă”.
Epuizați, în ziua următoare nu am mai putut decât să prânzim oarecare la Taverna Limanaki din Kamariotissa, să facem câteva cumpărături și să așezăm tabăra la Pachia Ammos pentru restul zilelor ce le-am petrecut pe insulă. Desigur, la distanță sigură față de apă, la umbra firavă a unui copăcel, dar în așa fel încât să nu trezim cu vreo caprină peste noi în cort. Plaja Ammos este situată în sud, este singura nisipoasă și cât de cât amenajată (deși tocmai își revenea după o viitură care distrusese mare parte din șezlonguri și umbrele). Taverna Nikolas de pe plajă oferă multiple servicii: bar, prânz/cină la cerere, ulei de măsline la canistră pentru acasă, excursii cu barca (cu Nik însuși la cârmă) la cascada Kremasta Nera sau la plaja Vatos, unde miroase din larg a “iarbă” și se văd trupuri despuiate mișunând printre tufișuri.
A doua destinație culinară pentru carne de capră gătită excelent este O Vrahos (O Bpaxos), adică “Stânca”, și o găsiți în satul Profitis Ilias. Și aici am mers de două ori. Pe aceeași stradă este și restaurantul Paradisos, care are avantajul unei terase-belvedere spre o parte din insulă, dar mâncarea este doar corectă, fără să exceleze. Pentru iubitorii de pește și derivate, terasa Akrogiali din dreptul plajei Platani (sud-vest) este ce trebuie. 😉
Printre prânzuri și sesiuni de plajă, am urcat 4×4 pe stâncile din Saos până la bisericuța Panagia Krimniotissa, de unde se vede o frumoasă priveliște către plaja Ammos, iar în altă zi am drumețit prin canionul Xiropotamos la capătul căruia ne-am răcorit lângă cascada omonimă.
Înainte de plecare am făcut o plimbare pe străduțele umbroase ale micuței capitale Chora, poziționată la aproximativ 6 kilometri est de portul Kamariotissa, am admirat ruinele castelului medieval Gattilusi (1431-1433) cu turnurile sale înalte de 11,3, 12 și 13 metri, dar și reproducerea vestitei statui a Victoriei din Samotrace (originalul este la Muzeul Luvru din Paris).
Fauna samotrakiană nu este compusă doar din capre, deși ele sunt emblema insulei, ci și din nelipsitele pisici specifice Greciei. Iată aici câteva exemplare.
Dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii. 🙂
