Ori de câte ori ajung în Grecia (sau în Italia) mă gândesc că sunt acasă la zei, iar ei nu și-ar fi putut țese mitologia decât răsfățându-se pe unele dintre cele mai frumoase plaiuri de pe Terra.
Kefalonia nu face excepție: este cea mai mare insulă din Marea Ionică (782 kilometri pătrați) și a șasea ca mărime între insulele grecești. Vecinele sale sunt Lefkada, Zakynthos și Itaca lui Ulise. Cei 254 kilometri de coastă sunt presărați cu nenumărate plaje și golfuri mari sau mai mici. Insula este muntoasă, cel mai înalt vârf măsoară 1,628 metri și se află în Parcul Național Aino; la sfârșitul lui iunie este încă foarte verde, fala florei sale fiind pinul negru kefalonian, care, pe vremuri forma păduri întinse pe 70,000 de acri.
Asupra istoriei Kefaloniei și-au pus amprenta de-a lungul mileniilor influențe romane, bizantine, normande, venețiene, franceze și engleze.
În orice parte a insulei veți alege cazare, pentru a-i admira toate frumusețile trebuie să existe disponibilitate pentru deplasare, uneori peste 50 de kilometri pe sens. Pentru a-i parcurge se pot închiria autoturisme, moto-scutere sau ATVuri. Sau recurgeți la mașina personală, dacă ați venit cu ea.
Două dintre atracțiile naturale ale Kefaloniei sunt Peștera Drogarati (a Dragonului, adică) și lacul Melissani. Peștera, adâncă de 95 de metri și cu o temperatură constantă de 18 grade (ideală după plajă 😉 ), are peste 100 de milioane de ani în spate și a fost descoperită acum 300 de ani, când o bucată de acoperiș s-a prăbușit în timpul unui seism (despre aspectul ăsta, la final…), și se poate vizita din 1963. Numeroasele-i stalactite și stalagmite continuă să crească câte un centimetru pe secol, iar sala cea mare are o acustică deosebită, așadar găzduiește concerte la care pot asista până la 1,000 de oameni. La doar câțiva kilometri se află lacul Melissani, descoperit în 1951. Abia în 1983 geologii au stabilit că apele sale limpezi parcurg o distanță considerabilă printr-o rețea de canale subterane. Lacul se află într-o peșteră al cărei tavan a căzut parțial tot la vreun cutremur, astfel că cerul senin se oglindește în apele verzulii. Există indicii că pe insulița din peșteră s-ar fi aflat în antichitate un altar închinat zeului Pan și naiadelor.
Plajele din Kefalonia sunt, pe cât de multe, pe atât de variate. Unele sunt cu nisip, altele cu pietricele șlefuite, care nu rănesc piciorul. Unele sunt amenajate cu șezlonguri și umbreluțe și au atașată cel puțin o tavernă sau un bar (tarife între 3 și 8 euro perechea de șezlonguri sub umbrelă), altele, virgine. Fără excepție apa este limpede, curată, fără arici de mare și are o temperatură plăcută. Pe unele plaje apa se adâncește brusc, pe altele mergi mai bine de 500 de metri până când poți înota. Câte ceva despre cele la care am fost.
Plaja Antissamos este foarte elegant amenajată în zona restaurantului Acron și nu percepe tarif/umbrelă. Nu condiționează consum la beach-bar sau restaurant și nu sunt prețuri mai mari ca la alte plaje. Dimpotrivă. Nota 10 pentru muzică. Sunt pietre șlefuite atât pe plajă, cât și în apă, iar apa e adâncă de la primii 10-15 pași. Plaja Skala este lungă de 5 kilometri, cu nisip, foarte bine organizată. Peste drum de plajă, o multitudine de taverne și restaurante. Pe alese. Plaja Makris Gialos, adică Plaja Lungă (vecină cu cea Lată, Platis Gialos), una dintre cele mai frecventate, nisipoasă, este singura la care am fost de două ori. Plaja perfectă pentru copii este Xi, apa este foarte puțin adâncă pe o distanță mare, iar nisipul are o culoare roșiatică, specială; pentru prânz recomand bistroul Sparos, iar alături am observat un foarte frumos poziționat loc de cazare: apartamentele Chloe. Plaja Petani este una dintre cele mai frumoase și regret că nu am revăzut-o, dar era cam prea departe de Moussata, unde era cazarea. Plaje mai mici, mai puțin aglomerate, dar cochete sunt Trapezaki, Lourda, Katelios, Agia Kiriaki și Agia Paraskevi. Plaja-vedetă a Kefaloniei este Mirtos, dar, deși superbă, anul acesta a rămas complet neamenajată din cauza unor neînțelegeri în procesul de concesionare; cea mai apropiată tavernă se află la 2 kilometri.
Locuri pline farmec sunt și Fiskardo, Sami, Agia Effimia sau orășelul viu colorat Assos. Toate au câte ceva inedit de oferit privirii. A, și de neratat este o înghețată uriașă în portul Poros!
Capitala insulei, Argostoli, este plină de obiective turistice, dar pariez că cele mai vizitate îi sunt cele câteva străduțe comerciale și portul (nu ocoliți restaurantul Kyani Akti pentru o cină romantică pe ponton 😉 ). Cel mai potrivit loc pentru un sărut la apus de soare este Farul Sfântului Teodor, aflat în apropiere.
Și acum informația pe care o promiteam mai sus: Kefalonia este o insulă care te cutremură. La propriu! Deși nu este vulcanică, ea se află la îmbinarea a două plăci tectonice. Ultimul mare seism a fost în august 1953 (mai bine zis trei cutremure cu magnitudini între 6.4 și 7.2, urmate de 135 de replici), localități întregi din Kefalonia, Zakynthos și Itaca fiind devastate. Deși totul a fost reconstruit pe baze mai trainice, populația celor trei insule a scăzut cu 28% în 20 de ani.
M-a hâțânat și pe mine (de vreo două ori mai serios), dar m-am întors să vă povestesc despre această cutremurător de minunată insulă: Kefalonia!
…și un pic de Zakynthos
Într-una din zile am închiriat o barcă care ne-a dus rapid să admiram o parte din frumusețile insulei învecinate: plaja Navagio, al cărei principal punct de atracție este epava vasului scoțian Panagiotis, eșuată acolo în 1980, și grotele albastre, în apropierea cărora am ancorat și ne-am scăldat în voie, printre ambarcațiuni doldora de turiști. Tot în această excursie am zărit și ceva reprezentanți ai faunei Mării Ionice: o focă și două broaște țestoase. Și ele se bucurau de o bălăceală pe cinste în valurile calde.
