În vremea Covidului, când Grecia nu a fost la fel de ospitalieră cum ne-a obișnuit, am găsit o alternativă turistică cel puțin la fel de fermecătoare și ușor accesibilă: Albania. După o primă săptămână în aprilie-mai, am decis să ne întoarcem în septembrie pentru încă una. Și tot nu a fost suficient pentru a explora și a descoperi toate comorile ascunse în această țară plăcută și primitoare. Așa că vom reveni în mod sigur!

În cele ce urmează vă voi povesti despre o călătorie-aventură 4×4 cu cort pe plafonul mașinii, dar vom explora împreună și locuri din Albania turistică, accesibile pe asfalt. Dacă în aprilie-mai ne-am aventurat prin munții Albaniei cu o singură mașină, în etapa din septembrie am beneficiat de experiența în overlanding și off-road a echipei Transhumant, Ana și Kiwy, dar și de cea a mai vechilor noștri parteneri de aventuri, Uța și Sorin.
De asemenea, cum nu știam mare lucru despre destinație, articolele și paginile/grupurile de social media găsite pe Internet au fost de un real ajutor. Așa cum îmi doresc să fie și povestea mea pentru alți călători. 🙂

Noi am ales să pătrundem în Albania prin frontiera Struga/Kafasan din zona lacului Ohrid, deci am parcurs ruta București/Ilfov-Bulgaria (Sofia)-Macedonia de Nord (Skopje)-Albania, adică aproximativ 800 km rulați în cam 11-12 ore. Am trecut toate frontierele repede, fără timpi de așteptare epuizanți, control superficial al documentelor și urări de vacanță plăcută. La câțiva kilometri după frontieră am găsit loc de înnoptat la Hotel Camping Lin, unul dintre cele mai frumos așezate campinguri din Albania, cu vedere spre impresionantul lac Ohrid. Opțiune de campare în apropiere este și Camping Peshku. La ambele recomand și meniul. 😉

De aici, voi împărți Albania în cele trei zone pe care am reușit să le parcurgem în cele două săptămâni de explorare: Centru, Sud și Litoral, urmând să adaug partea de nord după ce vom reuși să o vizionăm.

Albania Centrală

Pentru că am strâns informațiile în două intervale de timp, le voi grupa după tipul de turism pe care îl definesc, și nu cronologic, pe zile de traseu. Adică, voi descrie obiectivele turistice culturale (orașe, parcuri arheologice, etc) și obiectivele turistice naturale (parcuri naționale, cascade, plaje, canioane etc) la care am ajuns.
Așadar, turism cultural în zona centrală a Albaniei am făcut în Berat, Kruje și în Parcul Arheologic de la Apollonia.
Inclus în 2005 în patrimoniul cultural UNESCO și declarat oraș-muzeu în 1961, Berat mai este cunoscut și ca “orașul ferestrelor suprapuse” și include peste 200 de obiecte culturale și muzeale, precum și alte monumente. La Citadelă se poate ajunge pe jos sau cu mașina, iar în incintă se pot vizita ruinele sale, Muzeul Iconografic Onufrie (mare maestru iconar din secolul XVI care a introdus rozul în pictura religioasă, denumit de francezi “roșul lui Onufrie”), dar vă puteți și relaxa la cele câteva terase-restaurant din cetate.
La aproximativ 20-30 km nord de capitala Tirana se află orășelul-muzeu Kruje, distins și cu numele de oraș-erou, deoarece eroul național albanez Gjergj Kastrioti Skanderbeg (1405-1468) a făcut din el centrul rezistenței anti-otomane. În interiorul Castelului din Kruje se află Muzeul Național Skanderbeg, Muzeul Etnografic, ruinele citadelei medievale, dar și câteva pensiuni și cârciumioare. În imediata apropiere a castelului se află Bazarul Vechi de unde puteți alege suveniruri, deși cam toate magazinele au cam aceleași lucrușoare. La capătul a 11-12 km de serpentine demne de un raliu în coastă, pe muntele Kruje se află restaurantul Buza e Malit, care, pe lângă mâncărurile delicioase, oferă și o priveliște magnifică la apus către Tirana, Durres, Kruje și Marea Adriatică. Puțin mai sus, chiar pe creastă, găsiți un loc de campare numai bun de ridicat cortul de pe mașină.
În apropiere de orașul Fier, lângă satul Pojan, se află Parcul Arheologic Apollonia, adică ruinele cetății ridicate la începutul secolului VII î.C. de coloniști din Corint și dedicate zeului Apollo. Tânărul viitor împărat Octavian Augustus a studiat aici oratoria, iar apoi, în semn de recunoștință, a scutit orașul de taxe. Într-un cadru natural proaspăt cosit, am vizitat rămășițele Arcului Triumfal, Buleuterionul/Monumentul lui Agonotetes (clădirea Primăriei, cum ar veni), Odeonul, Obeliscul, Acropola și Nimfeumul. Tot aici se află o mânăstire ce datează din secolul XI și un muzeu arheologic.

La aproximativ 45 km NE de Berat și la sud de Gramsh, pe versantul de NE al Muntelui Tomorrit se află cascada Sotira, care merită tot efortul de a ajunge până acolo. Cei 45 de kilometri sunt exclusiv off-road și ce nu spune Google Maps este că anumite porțiuni pot fi parcurse doar cu sistem 4×4. Este valabil pentru mai toate drumurile către frumusețile naturii din Albania: deși apar ca drumuri naționale sau județene pe navigație, ele sunt compuse din tronsoane asfaltate alternate cu macadam mai mult sau mai puțin bolovănos, și care traversează în lung și în lat muntele continuu care este Albania.
Canionul Holta se găsește la câțiva kilometri NE de Gramsh și oferă prilejul unei drumeții de aproximativ 2-3 ore cu picioarele prin ape sulfuroase. Este nevoie de încălțări ce pot fi purtate prin apă și de haine uscate disponibile la întoarcere. Tot traseul se parcurge prin apă cu adâncimi variabile, dar trebuie ținut cont și de anotimpul în care faceți drumeția (în septembrie adâncimea maximă a apei era de cam 1m). La intrarea în canion se află un restaurant bunicel, iar în împrejurimile sale se poate campa.
La sud de Gramsh se întinde valea râului Devoll, dar traseul nostru off-road a virat Est spre zona Grabova-Lenie, pe lângă Lacul Dushku, spre regiunea Valamara cu ale sale multe lacuri glaciare. De la Lacul Negru (Black Lake; altitudine cca 2100 m) am făcut o drumeție către Vârful Vatlamares (2,373 m) de unde se vede imensul lac Ohrid. Traseul este lung de aproximativ 14 km dus-întors și se poate face în 5-6 ore. Apoi, se poate ridica cortul pe malul Lacului Negru, într-un decor de vis…glacial.
În regiunea Dibres, la E de Rreshen și la NV de Peshkopi, se află Parcul Național Lura printre ale cărui lacuri glaciare șerpuiește un frumos traseu de off-road auto-moto.

Sudul Albaniei

Gjirokaster sau Gjirokastra sau “orașul cu o mie de trepte” sau “orașul de piatră” este, fără îndoială cel mai faimos și cel mai vizitat din Albania. Urcat la 400 de metri deasupra nivelului mării, pe o stâncă ce străjuiește Valea Drino, Castelul din Gjirokaster a văzut trecând multe secole de istorie. Renovat de sultanul Baiazid al-II-lea pe la 1490 și, apoi, de Ali Pașa după 1811, din anii ’30 a devenit închisoare până în 1968. În prezent, găzduiește Muzeul Armelor, deschis în 1971, dedicat luptelor partizanilor albanezi împotriva ocupației italiene și germane dintre 1939 și 1944. În curte se află și scheletul unui avion american prăbușit sau doborât (sursele sunt în contradicție…) în 1953 pe teritoriul albanez, izvor de legende și bancuri povestite de ghizi turiștilor.
Pe lângă Bazarul Vechi, prin labirintul de străduțe strâmte și pietruite ale orașului se află casele familiilor care au scris istorie în oraș, Fico și Skenduli, dar și cea a candidatului albanez la Nobelul pentru literatură, Ismail Kadare. Gjirokaster este și orașul natal al dictatorului comunist Enver Hogea, însă, nemaifiind prilej de mândrie, informația nu este inclusă în traducerile în limbi străine ale ghidurilor turistice.
Un alt obiectiv cultural important în sudul Albaniei, la aproximativ 18 kilometri rutieri sud de Sarande, este Parcul Arheologic Butrint, unde se suprapun straturi istorice grecești, romane, bizantine, otomane și venețiene. În 44 î.C. Iulius Cezar a încercat să transforme așezarea în colonie romană, dar a întâmpinat opoziție. Abia în 31 î.C., împăratul Octavian Augustus a reușit să transforme Butrintul în colonie pentru veteranii romani și în această perioadă suprafața orașului s-a dublat. Pentru că ruinele sunt înconjurate de vegetație abundentă, se poate vizita într-o pauză de plajă, pentru o gură de aer proaspăt, răcoritor. În apropiere se găsește Hotelul Livia, în al cărui restaurant am asistat la o petrecere de nuntă modernă pe ritmuri tradiționale.

O altă excursie răcoritoare se poate face la izvorul Blue Eye/Syri i Kalter, plasat tot într-o pădure de lângă satul Muzine, pe drumul dintre Sarande și Gjirokaster. Un loc foarte frumos, în care se poate prânzi în mijlocul naturii, iar drumul până acolo este accesibil pentru toate tipurile auto.
Ceva mai departe, aproximativ 13-14 km la est de Permet, lângă Ogdunan, în Canionul Langarica, se află Băile Termale Benje/Llixhat e Benjes. Aici, într-un bazin de piatră construit lângă un pod din perioada otomană, se poate face baie în apă termală. De asemenea, există și spațiu de campare.
Pe drumul dintre Tepelene și Gjirokaster, în satul Andon Poci, recomand prânzul la Taverna Oxhaku, ținută de o familie de bătrânei aromâni, care vă vor ospăta ca la bunica acasă, bucuroși de musafiri și să audă limba română. Chiar dacă ne-am înțeles mai mult prin semne și am nimerit când găzduiau o petrecere privată, și-au făcut timp și pentru noi și nu ne-au lăsat să plecăm de acolo înfometați.

Litoralul Albaniei

Am abordat Litoralul albanez dinspre sud, așa că am trecut rapid prin Ksamil, a cărui plajă nu era deloc impresionantă în aprilie. Poate și pentru că activitatea turistică era abia în curs de dezmorțire. În Sarande nu era nici un camping deschis, dar am admirat multitudinea de hoteluri din stațiune, unele finisate, altele abia în construcție. Este o stațiune construită în terase, ce pare menită să încapă toți albanezii din țară peste vară, cu condiția ca la plajă să meargă în ture sau cu programare, pentru că sigur nu au loc toți deodată. Până la Borsh nu am găsit nici un camping deschis, așa că am înnoptat la singurul hotel la care am stat în Albania, Sole Luna. Recomand! Din Porto Palermo am admirat Castelul lui Ali Pașa, apoi am ajuns în cochetul Himare și apoi ne-am îndreptat către Camping Kranea de pe plaja Livadhi, unde proprietarul s-a dovedit și un bucătar de primă clasă 😋. În ziua următoare am făcut o poză la plaja Dhermi, apoi ne-am îndreptat către plaja Gjipe, considerată, pe bună dreptate, cea mai frumoasă din Albania. Pentru că este plasată la capătul unui canion accesibil doar per pedes, iar drumul îngust și bolovănos este potrivit doar pentru auto 4×4, în aprilie plaja era aproape pustie, neamenajată, perfectă pentru campare în sălbăticie. Așa că am revenit în septembrie ca să găsim peisajul complet schimbat, amenajat cu umbrele din stuf parțial delabrate, populat cu petrecăreți fumători de iarbă non-stop (semăna leit cu plaja Vatos din Samotraki, pentru cunoscători 😉). Totuși, am regretat că o ploaie sâcâitoare ne-a gonit și nu ne-am putut bucura de o zi de plajă și de o drumeție prin canion. Peninsula Karaburn, plină de peșteri și de peisaje superbe, este închisă pentru că găzduiește o unitate militară incompatibilă cu turismul de masă. Vlore este o stațiune mare, urbană, pe care am asemuit-o cu Agadârul din Maroc, și are o promenadă largă mărginită cu restaurante cu specific divers. Este mai potrivită pentru familii cu copii mici, așa cum sunt și Sarande și Himare.

Voi reveni în Albania nu doar pentru că mai sunt atâtea de văzut prin partea de nord a țării, ci și pentru că oamenii sunt foarte primitori și gospodari, pentru că m-am simțit tot timpul în siguranță, pentru că mâncarea cu specific balcanic este foarte gustoasă și provenită din surse naturale (se văd turme, plantații, livezi și sere peste tot), iar prețurile sunt decente (1 lek=0.41 bani). Din goana drumețului, albanezii, deși săraci, se văd demni și harnici. Singurul puturos, pe care l-am observat timp de câteva ore, este acest…câine din Gjirokaster care s-a ridicat doar cât să se mute de la soare la umbră și invers.

Dacă aveți recomandări sau întrebări, le aștept în comentarii. 🙂