Din primele ore pe insulă, m-am tot gândit cum voi descrie Zanzibarul fără ajutorul clișeelor (Paradis regăsit, colț de Rai, etc) sau al adjectivelor hiperbolizante (minunat, extraordinar, supercalifragilisticexpialidocious). După aproape două luni de cugetare, nu am de ales, dacă vreau să scriu articolul ăsta vreodată, decât să… nuanțez un clișeu: pentru turiști, Zanzibarul chiar este o felie de Paradis regăsit, scăldat de apele fierbinți ale Oceanului Indian, cu plaje însorite și palmieri înalți și…perfect ca o carte poștală. Pentru băștinași este acel loc de sub soarele arzător destinat lor pentru o viață de muncă istovitoare din care nu rezultă cine știe ce prosperitate.

Zanzibarul este, de fapt, un arhipelag compus din mai multe insule și insulițe, cele mai mari ca suprafață fiind Unguja și Pemba. Pe insula Unguja trăiesc cei mai mulți dintre cei un milion de locuitori ai arhipelagului și tot aici aterizează și se relaxează majoritatea turiștilor. Pemba se dezvoltă și ea într-un ritm accelerat de turismul tot mai abundent. Deși face parte din Tanzania, Zanzibarul este un teritoriu semi-autonom.

La întoarcerea acasă, cel mai des am auzit întrebarea ”cum sunt oamenii în Zanzibar”? Așa că voi începe cu descrierea lor. Da, sunt negri-negri, adică africani. Majoritar musulmani (95%), par a trăi în armonie cu hindușii și creștinii de pe insulă. Inscripțiile de pe pereții moscheii din Kizimkazi semnalează prezența Islamului pe insulă încă din 1107. Limba vorbită este swahili în care se regăsesc elemente din arabă, persană, unele dialecte din India, engleză și portugheză, fapt ce reflectă diversele dominații politico-sociale prezente pe insulă de-a lungul istoriei. Turiștii sunt întâmpinați cu formula ”Hakuna matata!” care înseamnă ”N-ai grijă!”, dar salutul uzual este ”Jambo” la care se răspunde simetric ”Jambo”. Veți auzi des și sintagma ”pole-pole” care dă cumva ritmul vieții din Zanzibar: ”ia-o ușurel”.

Deși în secolul XIX Zanzibarul ajunsese cea mai mare piață de sclavi din estul Africii, locuitorii sunt foarte mândri de istoria insulei lor și îl pun la mare cinste pe exploratorul englez David Livingstone, ale cărui demersuri curajoase au dus la abolirea sclaviei. Revoluția de sorginte comunistă din 1964 și cârmuirile pe care le-a emanat au sărăcit în mod evident Zanzibarul. În prezent, băștinașii își câștigă existența preponderent din pescuit, turism, industria cosmetică și farmaceutică pe bază de alge, livezile de fructiferi (mangotieri, avocatieri, cocotieri, bananieri, arbori de cafea etc) și din fermele de mirodenii (cuișoare, scorțișoară, cardamon, piper negru, vanilie, nucșoară). Pe plajă, femei înveșmântate corect din punct de vedere islamic (capul și picioarele acoperite indiferent de temperatura ambiantă) invită la sesiuni de masaj al căror preț este negociabil. Tot ele au și mici gherete cu suveniruri. Negoțul pe plajă este dominat, însă, de mulți baieți subțirei cu papornițe doldora, ce susțin că aparțin tribului Masai și caută să-și vândă micile obiecte lucrate manual fără să devină, totuși, foarte insistenți și deranjanți. Tot ei mai au mici atribuții pe la hoteluri: aprind/sting lumini, pază etc.
În concluzie, zanzibarienii sunt prietenoși, dornici de dialog, timizi, politicoși, caută să atingă mâinile celor cu care se salută și îi privesc în ochi, demni și mereu zâmbitori în ciuda sărăciei și a greutăților zilnice.

În Zanzibar se plictisește doar cine vrea cu tot dinadinsul asta. Turism cultural și culinar, sport și aventură, pescuit nocturn și scufundări, safari terestru și acvatic…sunt soluții pentru cam tot ce își poate dori chiar și cel mai cârcotaș turist. Singura care poate ameliora avântul explorării este clima diurnă: din cauza umidității, cele 32-33 de grade Celsius se simt cam cu 10 grade mai mult, în special la orele prânzului. Noaptea, sunt 26-28 de grade, o temperatură plăcută pentru somn cu melodia valurilor și lumina lunii pline intrând pe ferestrele ce nu au geamuri, ci doar plase care țin (câteodată) țânțarii afară.

Din orice parte a insulei ați veni, merită deplasarea până în Stone Town (Orașul de piatră), cartier labirintic plasat în inima capitalei Zanzibar. Deși coșcovit de trecerea anilor, neîntreținut, cu aspectul mizer al medinelor musulmane (seamănă mult cu Fes din Maroc), orășelul mustește de viață și de istorie. Iar culoarea vine de la straiele femeilor care combină curajos portocaliu cu roz, galben cu verde, albastru electric cu fucsia, dînd străzilor un aspect vesel și pitoresc.
Catedrala anglicană ”Biserica lui Christos” a fost construită între anii 1873-1879 chiar pe locul unde erau biciuiți sclavii înainte de vânzare, adică cei care mai supraviețuiseră drumului istovitor de mii de kilometri de prin sătucele Africii de Est, de unde fuseseră răpiți de nemiloșii negustori de sclavi. În interior se află mormântul lui Edward Steere, cel de-al treilea episcop anglican al Zanzibarului, dar și un crucifix făcut din lemnul copacului din Zambia unde a rămas îngropată inima exploratorului David Livingstone. Atât Steere, cât și Livingstone sunt pomeniți cu evlavie ca promotori ai abolirii sclaviei. În apropiere se află un mic muzeu care prezintă ororile sclaviei trecute și prezente, precum și catacombele în care erau ținuți sclavii înainte și după vânzare. În curte este un monument dedicat memoriei lor.
Plimbarea duce pe străduțe înguste, printre clădiri dărăpănate și măcinate de umezeala sărată a oceanului, la Bazarul Darajani, în care se află piața de pește, carne, fructe, legume și mirodenii. Intrați în primele două doar dacă vă lipsește simțul mirosului sau vă doriți să-l pierdeți. Pe mine m-a leșinat doar trecerea prin apropiere. Mândria unor clădiri aproape ruinate sunt ușile maiestuoase, sculptate în lemn de tec adus din India și care serveau drept intrare în locuințele sultanilor sau ale aristocraților trecutului.
La numarul 139 pe strada Kenyatta se află una dintre clădirile în care ar fi locuit Freddie Mercury până pe la 9 ani, când a fost trimis la studii muzicale în India și apoi în Anglia. Prânziți la Jafferji House pentru o panoramă a orașului de pe terasa restaurantului, iar apoi admirați Casa Minunilor (House of Wonders), construită în 1883, prima clădire electrificată din Zanzibar și prima din Africa de Est în care a funcționat un lift. Nu se vizitează deoarece este în stare de aproape ruină. În fața sa află Grădinile Forodhani, ziua parc, iar seara altarul gastronomiei stradale. Desigur, străduțele din Stone Town ascund multe alte taine, clădiri cu istorie sau prăvălii unde atârnă piei uscate de reptilă și vraci pricepuți (sau nu) prescriu tratamente fanteziste pentru fertilitate sau SIDA.
Din capitala Zanzibar am văzut mai mult periferiile care deprimă prin sărăcia pe care o dezvăluie. Zgomot, praf, mizerie pe străzi, clădiri și oameni fără noroc. Și mai e amestecul acela de mirosuri, respingător la prima impresie, dar fără de care farmecul Africii nu e total.

A doua parte a zilei e numai bună pentru o excursie cu barca până la Prison Island, aflată la doar 30 de minute distanță de Stone Town. Numele vine de la o închisoare care nu a fost niciodată folosită pentru scopul inițial, ci doar pentru a ține în carantină bolnavii de febră galbenă. Acum, locatarele permanente ale insulei sunt 150-200 de țestoase-gigant care abia așteaptă turiștii să le servească cu spanac. Totul a început cu 4 exemplare trimise cadou din insulele Seychelles în secolul XVIII. Cea mai în vârstă numără acum doar 158 de ani. Le țin companie câteva cupluri de păuni. Hotelul și restaurantul  de pe insulă sunt acum închise, dar există o plajă deschisă la ape calde și albastre, pline de corali și fauna aferentă.

Dacă tot ceea vă doriți de la vacanța în Zanzibar este relaxare într-un hamac pe plajă, veți fi răsplătit cu spectacolul uluitor oferit de Oceanul Indian de dimineața până seara. Jocul mareei face ca, pe la 9 dimineața, apa să plece ușurel spre linia orizontului. Și se tot duce până când împătimiții de kite-surf se văd mici-micuței la 1,8-2,5 kilometri depărtare. În urmă, de sub ape ies plantațiile de alge, aricii de mare, bărcile eșuează pe nisipul fin ca o făină, iar vietățile prea lente rămân pradă pescarilor sau se perpelesc la soare. După prânz, apele revin ”pole-pole”, ca să plece din nou după cină și să revină cu vuiet în zori.

În zona Bwejuu-Paje-Jambiani (coasta de sud-est), pe apele fierbinți valsează zilnic sute de kite-surferi, elevi la numeroasele școli de pe plajă sau experimentați care vin special în zonă pentru vântul potrivit.
Din cel mai sudic sătuc de pe Unguja, Kizimkazi, se fac excursii matinale pentru a vedea joaca delfinilor în valuri. Spectacolul ar fi desăvârșit dacă turiști cretini nu ar sări în apă pentru a atinge delfinii și dacă barcagii și mai cretini nu ar demara să-i urmărească. Amărăciunea se mai diluează cu o porție de viață subacvatică la cel mai apropiat coral.

Pentru că am avut cazare pe coasta de est a insulei și am făcut lungi plimbări pe acolo, recomand această zonă. Plajele sunt curate, au nisip alb, fin, sunt neamenajate (doar câte 6-8 umbrele de stuf în dreptul hotelurilor deschise către plajă) și au un aspect usor sălbatic, adică ceea ce îti dorești de la un peisaj în Africa. Nu sunt permise sporturi nautice cu motor. Din Paje se pot închiria scutere pentru deplasare mai rapidă între localități sau terasele de pe plajă. Distanțele nu sunt mici și par chiar mai lungi sub soarele dogoritor.
Fără excepție, am mâncat excelent la toate terasele de pe plajă, cu picioarele în nisip și cu spectacolul Oceanului în față. Gastronomia este puternic influențată de cea asiatică, este puternic condimentată, fără să fie neapărat picantă. Scorțișoară, cardamon, nucșoară, curry, piper negru nu lipsesc din sosuri, iar carnea vedetă este evident cea de origine oceanică (ton, pește-spadă, caracatiță, calamar, creveți).

Hakuna Majiwe Beach Lodge ne-a oferit tot ce ne-am dorit de la ”un loc fără pietre”: un bungalow într-o grădină pe plajă, cu două gecko de pază la ușă, oceanul la doi pași, liniște și atmosferă autentic africană. Alături, la Kilima Kidogo (Delușorul) am prânzit de vreo trei-patru ori, ademeniți de deliciosul pui Tandoori. Ambele hoteluri au piscine răcoritoare pentru orele lungi când oceanul e plecat-pa.

Dacă aș reveni? Mâine!

Informații utile
Pentru că sunt țânțari și sunt foarte dibaci în a găsi exact găurica din plasa de protecție sau acel locușor punctiform în care nu te-ai uns cu repelent, ca să nu aveți emoții la întoarcere (ca mine), recomand tratamentul preventiv cu pilule anti-malarie. E foarte bine dacă faceți și vaccinul contra febrei galbene.
Cetățenii români NU au nevoie de viză, așa că la aeroport mergeți direct la amprentare și fotografiere, nu mai completați formulare inutile.
Mașinile au volan pe dreapta, deci se conduce în stil britanic, iar dolarul american este mai puternic decât euro. 😉

Călătorie posibilă cu sprijinul agenției Pink Travel