Pentru vara lui 2016 am ales ca destinație estivală coasta estică a Spaniei, pe care o vizionasem puțin cu prilejul călătoriei către Maroc și Mauritania din ianuarie 2014. Ne doream o vacanță liniștită, “la mare, la soare”, cu plajă largă și nisip fin, apă caldă și valuri jucăușe, exces de fructe de mare în farfurie, odihnă, dar și câteva plimbări, diurne sau nocturne, prin stațiunile și orășelele din zonă. Rândurile de mai jos vor lămuri, sper, dacă am atins aceste obiective.

Costa del Azahar sau “Coasta cu portocali” se întinde pe aproximativ 115 kilometri din coasta de est a Spaniei, între Vinaros și Almenara. Orașele mai mari ca reper pentru aterizare sunt Barcelona (cca 270 km spre nord) și Valencia (cca 90 km spre sud). Stațiunile și orașelele mai cunoscute pe Costa del Azahar sunt Peniscola, Oropesa del Mar, Benicassim și Castellon.

Oropesa del Mar, localitatea în care am avut cazare, este mai mult un orășel cu vilișoare cochete și apartamente de închiriat sau nu, în care cei mai mulți turiști sunt spanioli ce se bucură de vacanță sau de un week-end la plajă. Cel puțin așa arată zona în care se afla hotelul ales de noi, de altfel singurul pe care l-am văzut pe o rază de 300-500 de metri în jur. Era izolat între proprietăți cu grădini încântătoare, cu o vegetație abundentă și frumos colorată cu flori de leandru, hibiscus, buganvilea, cu gazon perfect și proaspăt tuns. Hotelul Jardin de Bellver, pe care l-am ales pe criteriul că e micuț, cochet și oferă libertatea opțiunii pentru prânz și cină, adică nu obligă la odiosul “all inclusive”, ar fi fost alegerea perfectă dacă în odăile duble cu pat suplimentar ar încăpea 3 persoane cu statură adultă dimpreună cu 3 valize pe care să le și poată deschide în altă parte decât în baie sau în balcon sau fară să blocheze dulapul sau frigiderul (gol, de altfel). Așadar, dacă faceți turism în 3 și alegeți acest hotel, optați pentru apartament sau dublă+single (așa cum am obținut noi până la urmă după ceva ciorovăială). La 50 de metri de hotel se află Platgetes de Bellver, o plajă micuță, îngrijită, prevazută cu duș și…atât. Voi reveni asupra obiceiurilor de plajă ale spaniolilor un pic mai jos.
Micuța localitate nu este lipsită de atracții turistice. Castelul din Oropesa del Mar a fost construit de mauri prin secolul X, dar a fost apoi abandonat de ei din motive strategice și de siguranță. Prin secolul XVI i-a fost adaugat Turnul Regelui care servea la depistarea din vreme a piraților și invadatorilor berberi sau francezi. Nu l-am vizitat, cei mai neliniștiți din grup alegând distracția plină de adrenalină de pe pista de karting Marlon Kart, iar ceilalți deliciile unui cocktail la ceas de seară pe terasa hotelului.

Benicassim este un oraș măricel, imediat după Oropesa, spre sud. Anual găzduiește, în iulie, cel mai mare festival muzical al Spaniei, FIB (Festival Internacional de Benicassim). În august este, însă, o mare adunare reggae cu dreadurile de rigoare peste tot pe unde îți arunci privirea. Iubitorii de sport pot străbate Via Verde, o pistă de alergare și ciclism, lungă de 5,5 kilometri, care leagă Oropesa de Benicassim.
Plaja din Benicassim este imensă, lungă și lată, bine îngrijită, curată, împărțită în mai multe segmente. Noi am ales Plaja Voramar, chiar la intrarea în oraș, în dreptul hotelului cu același nume. A fost o opțiune de două ori fericită. Pentru că este printre puținele segmente de plajă unde te poți întinde pe un șezlong  sub o umbrelă din stuf (7 euro/zi/persoană). Și pentru că este aproape de o sursă de apă, cafea, bere: terasa hotelului Voramar.
Cum spuneam mai sus, obiceiurile spaniole de mers la plajă aduc aminte de vremurile anilor ’80 la Mamaia. Închiriază apartamente în foarte multele blocuri din oraș (cei mai înstăriți, vilișoare sau apartamente în vilă), fac cumpăraturile la Mercadona și vin spre plajă, după ora 10:00, încărcați de parcă pleacă în refugiu: umbrele, colaci, rogojini, papornițe cu jucării de plajă, prosoape, genți frigorifice sau izoterme cu băuturi și gustări, împing cărucioare cu copii orăcăitori sau mână turma de 2-3 odrasle personale și 4-5 înrudite sau prietene. Nu mi-am dat seama dacă acest obicei este o consecință a faptului că toate restaurantele, terasele, magazinele și gheretele cu obiecte necesare la plajă sunt în centrul orașului sau la distanțe de neparcurs prin soare sau dacă plăcerea lor de a se muta cu totul pe plajă peste zi, mâncând de la sacoșă mic dejun și prânz, a împins spre centrul orașului zona de divertisment nocturn (cină, cumpărături și alte distracții). La prânz nu este mare înghesuială în restaurante, cele mai multe cu meniu de gustare ușoară, dar seara e buluceală și animație și e dificil să găsești o masă fără rezervare. Mai ales pentru grup mai mare.
Noi am apreciat prânzuri și cine de calitate la “Pizzeria Italia di Filippo” și, mai des, “La Manduca”.

Marea Mediterană este, pe cât de sărată, pe atât de limpede, caldă, cu valuri exact cât trebuie pentru o bălăceală pe cinste. Nisipul este fin și nu am întâlnit nici o scoică, întreagă sau spartă, în apă sau pe plajă. Distracții pe plajă: hidrobicicletă cu tobogan (20 euro/oră) și masaj.
Vă recomand și o plimbare de seară pe faleza generoasă, împodobită cu vile în diferite stiluri și purtând nume de fete. Sunt câteva terase unde se poate lua o gustare și un cocktail, în sunetul valurilor la apus.

Peniscola, oraș plasat cam la 50 de kilometri nord de Oropesa, oferă un bun prilej de divertisment pentru o seară de concediu. Numele îi vine de la latinescul “peninsula” și are o zonă istorică a cărui vedetă este Castel dell Papa Luna, în jurul căruia, pe puzderia de străduțe, este polarizată toată distracția din stațiune. Castelul a fost construit de templieri între 1294 și 1307, apoi, între 1415 și 1423, a fost reședința unui papă schismatic – Papa Benedict al XIII lea de la Avignon (Pedro de Luna) care a murit tot așteptând să fie rechemat la Roma. În 1960, castelul a fost restaurat pentru a “juca”, alături de Peniscola, rolul “Valencia” în renumita peliculă “El Cid”.
Dacă vă plac fructele de mare proaspete, opriți la restaurantul “La Marinera”, unde românii norocoși pot fi serviți de Ana, care vă explică meniul și vă recomandă cele mai proaspete produse. În ianuarie 2014 era printre puținele restaurante deschise în extra-sezon, tot cu Ana la servire. Am revenit după mai bine de doi ani și nu am fost dezamăgiți.

În zilele cu nori, se pot face excursii în Castellon (aproximativ 15 km) sau la Valencia (aproximativ 90 de kilometri). Orașe mari cu bulevarde largi, centru istoric și artere înțesate cu magazine și nelipsitul “El Corte Ingles”.

Așadar, Costa del Azahar este o zonă de vacanță pentru spanioli, unde veți auzi limba română mai mult printre cei care lucrează în domeniul serviciilor (bucătării, restaurante, hoteluri etc) și mai puțin printre turiști. Am întâlnit și ospătari români care aveau dificultăți majore de a traduce meniurile din spaniolă în română. Mulți dintre puținii turiști români sunt și ei trăitori în Spania, deci vorbitori de spaniolă. Limba engleză e aproape necunoscută urmașilor conquistadorilor, chiar și în orașele mari. Meniurile în engleză, când există, sunt pline de ingrediente în spaniolă, iar într-o farmacie, de exemplu, e o adevărată aventură să obții ceva de care ai nevoie.

Dacă as reveni în Spania pentru plajă? Hmmm…Îmi e greu să zic acum. Mă mai gândesc.