Varadero, poate chiar mai mult decat Havana, este un loc al contrastelor. L-as compara cu un vas de croaziera cu vopseaua cojita pe ici, pe colo, cu niturile usor ruginite, cu mobilier decrepit in cabine si personal cu uniforme descusute si decolorate, dar navigand cu demnitate prin limpezi ape verzi-albastrui, oglindindu-se in ele si poleindu-se cu splendoarea lor.

DSCN6957

Privita cu ochii unui cubanez obisnuit, Varadero este mai mult decat o statiune de agrement. Este o rezervatie turistica de lux. In viziunea unui turist occidental, insa, statiunea este mult sub standardele turismului de 4 sau 5 stele, dar este exotica si mai accesibila ca preturi fata de insulele invecinate. Pentru est-europeni, Varadero seamana mult cu statiunile de la Marea Neagra din anii ’80-’90, doar ca restaurantele si barurile sunt mult mai prospere.

Distanta rutiera intre Havana si Varadero este de aproximativ 150 de kilometri si trece prin frumoasa vale a raului Yumuri, traversand cel mai inalt pod al Cubei, Bacunayagua, inalt de 110 metri, ridicat in anii ’60 peste un peisaj verde, linistitor, intesat de clinici specializate in tratamentul stresului, astmului si hipertensiunii.
Varadero ocupa Peninsula de Hicacos, lunga de circa 20 de kilometri si lata de 1,2. Plajele sale sunt scaldate de apele Oceanului Atlantic, pe stanga, iar pe partea dreapta a peninsulei se pot face sporturi nautice in Golful Cardenas.
Oraselul Varadero si statiunea propriu-zisa se afla pe partea stanga a peninsulei, iar accesul in zona hoteliera se face trecand de o bariera. Pentru ca Varadero este menita in exclusivitate turistilor straini, iar singurii cubanezi intalniti sunt cei care fac parte din personalul hotelier. Ei sunt perchezitionati zilnic, cand vin si cand pleaca de la serviciu, pentru a nu avea asupra lor obiecte periculoase sau care nu le apartin. Sau informatii contra-revolutionare.

DSCN7081

Zona hoteliera se intinde pe toata lungimea statiunii, iar inspre capatul ei am observat ca se construieste cu avant. Atentie, insa: acolo plaja se ingusteaza serios si trebuie parcursa o distanta considerabila spre zonele mai nisipoase. Cazarea in hotelurile din Varadero functioneaza doar in regim all-inclusive, iar recomandarea mea este sa alegeti hotelurile de cinci stele, deoarece cu siguranta ofera servicii superioare si sunt mai bine ingrijite. Nu veti gasi terase sau gherete cu racoritoare pe plaja; fiecare turist se alimenteaza de la barurile resortului de care apartine si nu va putea cumpara de la barul hotelului de alaturi. Doar in oras exista restaurante si baruri independente, dar pe plaja sunt totusi destul de rare si acolo.
Noi am ales hotelul Melia las Antillas, care, in afara unor mici incoveniente, s-a dovedit o alegere satisfacatoare. In afara de divertismentul specific cazarii la all inclusive (jocuri de piscina, un program artistic cam rasuflat, o discoteca oarecare si doua mese de biliard delabrate), exista multe alte oportunitati de relaxare si distractie, atat pe plaja hotelului, cat si in restul statiunii. Le voi descrie pe rand.
Pe plaja se poate juca volei sau petanque, se pot inchiria caiace si hidrobiciclete, se pot cumpara excursii cu o barca intr-o zona buna pentru scufundari. Am fost intr-o astfel de excursie si mi-a depasit asteptarile, deoarece eu imi propusesem doar sa ma plimb, sa inot si sa fac plaja pe barca, nefiind un mare fan al scufundarilor. La fata locului mi-am schimbat un pic planurile. Cel care conduce barca catre zona cu pesti este “inarmat” cu…paine, pe care o arunca in apa in apropierea scufundatorilor sau a celor care doar inoata, ca mine. E o senzatie deopotriva stranie si placuta, dar si amuzanta sa simti atingerea pestilor agitati sa prinda bucatica de paine chiar de langa fata sau mana omului.
De la hotel se pot cumpara felurite excursii, pe apa sau pe uscat, catre zone mai apropiate sau mai indepartate. Pentru ca noi am prins o perioada cam ploioasa nu am reusit sa facem excursia cu catamaranul catre Cayo Largo, o zona in care se pot face scufundari si balaceli cu delfinii. Insa, chiar daca sub un cer mohorat, nu am ezitat sa iesim cu sky jet-urile si barcile rapide in Golful Cardenas unde am avut parte de o ora de distractie pe cinste.
In apropierea hotelului Melia Las Antillas se afla delfinariul din Varadero, unde sunt doua spectacole pe zi. Cine doreste sa se scalde cu delfinii intr-o apa de culoare incerta, trebuie sa cumpere excursia de la hotel (89 de CUC/persoana, adica aproximativ 89 de euro ;)) ). Daca doriti sa vedeti doar spectacolul, fara baia cu delfinul, va recomand sa cumparati biletul direct de la ghiseul delfinariului. Costa doar 15 CUC!
Tot de la hotel pot fi cumparate excursii de o zi catre Havana sau Santa Clara-Trinidad-Cienfuegos, dar aceasta din urma este destul de obositoare. Distantele catre aceste trei orase sunt destul de mari, astfel ca timpul de vizitare efectiva e foarte redus. Din 15 ore cat poate dura excursia, doar 3-4 sunt alocate oraselor propriu-zise. Restul, plimbare cu autocarul.
Nu va recomand sa cumparati bilete la concertul tip Buena Vista Social Club, care are loc in sala de conferinte a hotelului Melia Las Americas. Este o susa ordinara, care exploateaza notorietatea mondiala a unei trupe, scotand pe scena indivizi lipsiti de talent sau voce si batranei care au respirat vreodata acelasi aer cu indragitii cantareti originali. Dintr-un spectacol de doua ore, merita mentionati dansatorii, instrumentistii si 2-3 momente muzicale si coregrafice. In rest, o umplutura de toata jena.
Daca aveti chef de plimbare prin Varadero, o puteti face cu biciclete (arhaice, fara frane si grele ca bolovanii) sau cu scutere. Statiunea nu duce lipsa de atractii naturale, in special in zona Punta Hicacos, unde puteti vizita Cueva De Ambrosio (o pestera in care sunt picturi din era pre-columbiana), Cueva de Musulmanes si cactusul gigant, El Patriarca, (inalt de peste 6 metri si, pare-se, singurul martor ramas al venirii lui Columb pe plajele cubaneze).
In oras, nu sunt prea multe obiective turistice de vizitat, dar Iglesia de Santa Elvira, Parque Retiro Jose si Parque de 8000 Taquillas pot fi bune prilejuri de plimbare. Cum scriam si mai sus, in oras s-au inmultit restaurantele si terasele, tarabele si gheretele cu suveniruri, ba chiar se pot inchiria camera la hostel sau la particulari, lucru inimaginabil cu 10 ani in urma.
DSCN7101

Varadero este, asadar, o statiune de relaxare in care mii de turisti vin pentru o vacanta exotica. Inca mai este mult de renovat si investit pana la atingerea standardelor moderne de turism. Estimarea mea este ca, in urmatorii 10 ani, turismul in Varadero, dar si in restul Cubei se va dezvolta spectaculos si, atunci, tara va straluci din nou, ca odinioara, intre insulele din regiune. Vestea buna este ca acum exista deschidere pentru dezvoltarea infrastructurii turistice si se incurajeaza, cu anumite limite, desigur, initiativele private in domeniu.

Mi-ar placea sa revad Cuba, cum spuneam, in 10 ani, renascuta din ruina de azi, dar atunci as vrea sa vizitez si celelalte orase, mai mici sau mai mari, calatorind independent de sistemul all-inclusive. Cuba merita parcursa cu rucsacul in spate si savurata intr-o vacanta de cel putin doua saptamani.
Santiago de Cuba, Santa Clara, Trinidad – sper sa ajung si la voi intr-o zi!

Calatorie posibila cu sprijinul agentiei Pink Travel