Mauritania

Mauritania

După ce am traversat Marocul de la nord la sud, trecând prin Sahara Occidentală, i-am mai însoțit pe Black Wolves încă o bucată de drum prin Mauritania. Dar trecerea între cele două țări africane nu este chiar lină și lipsită de peripeții.

Primul obstacol este o fâșie de aproximativ 3 kilometri, un teritoriu al nimănui (așa se și numește, No Man’s Land) ce trebuie străbătut fără abatere de la drumul deja bătătorit pentru că, pe marginea lui, printre mașini și camioane dezmembrate sau arse, cauciucuri abandonate și alte piese și gunoaie, au mai rămas și câteva mine neexplodate în numeroasele conflicte africane. Nici staționarea peste noapte nu e o idee prea bună, din cauza bandelor de tâlhari ce îți fură mașina de sub tine. De altfel, în februarie 2014 Mauritania nu era chiar o țară foarte prietenoasă din cauza acestor bandiți, drept pentru care cursa umanitară Budapest-Bamako era păzită cu militari înarmați cu AKM-uri.

Obținerea vizelor și a permisului de trecere pentru mașină poate dura câteva ore sub soarele arzător, timp în care se fac mai multe controale și aluzii mai subtile sau foarte explicite la ”cadeau”.  Atenție! Scăpați cu mult înainte de frontieră de orice cantitate de alcool sau substanțe interzise! Nu riscați chiar dacă ieșiți din Mauritania și ați reusit printr-o minune să cumpărați ceva bere de la chinezi sau alcool contrafăcut. Sau mai aveți ceva provizii din alte țări africane mai puțin radicale. În caz contrar, urmează ore întregi de hărțuire, amenințări cu închisoarea, percheziții, rețineri în încăperi obscure și veți fi jumulit și de ultimul ban ca să vă elibereze. Au pățit-o prietenii de la Black Wolves la ieșirea din Mauritania către Maroc, pârâți de un copil care i-a văzut când aruncau licorile indezirabile la gunoi. 😉

Urmează o țară foarte frumoasă, dar de ai cărei locuitori am fost sfătuiți să ne ferim. 🙁 Puținele contacte pe care le-am avut au lăsăt un gust amar din cauza cerșetoriei agresive pe care o practică copii, tineri și adulți de-a valma. Și în Maroc am fost abordați cu formula ”donnez-moi un petit cadeau!”, dar după ce primeau ce aveam de dat (caiete, pixuri, dulciuri, fructe), mulțumeau și se îndepărtau. În Mauritania, nimic nu părea să fie suficient. Am fost trasă de haine, de mâini, de păr, ochi lacomi inspectau mașina în timp ce gurile repetau obsesiv ”cadeau, cadeau, cadeau”! Poate că banii erau, de fapt, cadoul așteptat. Evident, că dupa astfel de experiențe, am evitat să ne mai lăsăm prinși și jumuliți.

Orașul în care am înnoptat, Nouâdhibou, păziți de gărzi înarmate la poarta campingului, întâmpină cu un șir de gunoi depozitat pe scuarul ce desparte sensurile șoselei principale. Gunoi din care pășteau tacticos câteva capre. Tot în Nouâdhibou, pe aceeași șosea, dar la întoarcere am văzut o scenă atroce de cruzime împotriva animalelor: un măgăruș rătăcea printre mașini cu un sac pus pe cap.

Nouâdhibou este cel mai apropiat oraș de Parc National du Banc d’Arguin, o rezervație naturală, destinație intermediară și loc de împerechere pentru milioane de păsări care migrează din Europa spre sudul Africii și retur. Locul de campare pentru cea de-a doua noapte, și ultima pentru noi, în Mauritania era Plaja B2, la care se putea ajunge pe patru roți doar în timpul refluxului. O minune de plajă, izolată în acest parc național, unde apusul și răsăritul Soarelui, campingul sub stele și liniștea desăvârșită sunt de neuitat.

În așteptarea refluxului, aerul tare al Oceanului ne-a făcut foame, așa că am târguit câțiva pești de la pescarii din apropiere și am încins ceaunul pentru un prânz condimentat ce s-a dovedit a fi delicios, deși eu nu sunt o mare amatoare de pește. Fiecare a contribuit cum s-a priceput, dar rețeta și execuția aparțin băieților de la Black Wolves. Eu am făcut pozele. 😀

Sper din tot sufletul ca situația socio-economică și politică în Mauritania să se îmbunătățească astfel încât accesul și comunicarea cu populația să invite tot mai mulți călători să o viziteze. Chiar cred că merită toată atenția, deși nu știu dacă eu voi mai avea vreodată ocazia să revin și să-mi completez amintirile.

Maroc 2014

Maroc 2014

La sfârșitul lui ianuarie 2014 am însoțit un echipaj înscris în raliul cu scop umanitar Budapest - Bamako (care nu se termina, de fapt, în Mali, pe atunci cuprins de frământări socio-politico-militare specifice continentului african, ci în Banjoul, Gambia, după ce traversa Maroc, Mauritania și Senegal). Black Wolves, adică Robert, Sebi, Emi și Ion, aveau un traseu de urmărit zilnic, dar se mai abăteau de la el mai mult sau mai puțin, astfel încât să...

Citeste mai departe →

Tanzania. Zanzibar

Tanzania. Zanzibar

Din primele ore pe insulă, m-am tot gândit cum voi descrie Zanzibarul fără ajutorul clișeelor (Paradis regăsit, colț de Rai, etc) sau al adjectivelor hiperbolizante (minunat, extraordinar, supercalifragilisticexpialidocious). După aproape două luni de cugetare, nu am de ales, dacă vreau să scriu articolul ăsta vreodată, decât să... nuanțez un clișeu: pentru turiști, Zanzibarul chiar este o felie de Paradis regăsit, scăldat de apele fierbinți ale Oceanului Indian, cu plaje însorite și palmieri înalți și...perfect ca...

Citeste mai departe →